Dorin Preda, despre tatăl său, comandantul Constantin Preda, fost comandant al navei Independenţa „A fost un român total, dedicat ţării şi pământului în care s-a născut"
Dorin Preda, despre tatăl său, comandantul Constantin Preda, fost comandant al navei Independenţa:„A fost![](/static/www_v2/img/logo.jpg)
![](images/stories/2012/03/27/pozec/ConstantinPreda.jpg)
![ConstantinPreda.jpg ConstantinPreda.jpg](https://www.ziuaconstanta.ro/images/stories/2012/03/27/pozec/ConstantinPreda.jpg)
„Am pierdut un far de decenţă, demnitate, distincţie. Vieţile noastre sunt nişte călătorii şi poate aceasta este şi mai evident pentru navigatori. Viaţa este un şir de descoperiri, despărţiri, căutări şi evoluţii, urmate de regăsiri, redefiniri şi plecări în noi voiajuri. Dar oricând plecăm şi oriunde mergem şi ne înfăţişăm, suntem înveşmântaţi în ţesătura imaginii, faptelor şi vorbelor noastre, care, la rândul lor, derivă din esenţa ce nu poate fi mistificată pe termen lung, căci rezultă din ceva chiar mai adânc decât educaţia. Oricum şi oriunde, tatăl meu s-a afirmat ca un om decent, căci a făcut totul cu mare corectitudine.
Deşi etica lui înaltă nu i-a făcut viaţa
mai uşoară sau mai îmbelşugată, a fost singurul mod în care el a acceptat să
trăiască în respect pentru valorile clasice şi dorind o societatea mai bună.
Fără a fi un idealist, el a avut înţelepciunea de a-şi dori şi a face doar
lucruri pe o direcţie corectă. A fost însoţit în călătoria lui de o soţie pe
măsură, care l-a completat cu mult umanism. Tatăl meu a creat o sferă de
decenţă în care toţi cei apropiaţi lui am fost fericiţi să trăiască şi să fie
un exemplu pentru ceilalţi. Această lume în derivă pe un ocean de materialism
excesiv a pierdut prin el un far de decenţă şi demnitate. Voiajurile tatălui
meu au fost lungi pentru mine, dar am ştiut că se va întoarce de fiecare dată
pentru a-şi continua menirea. A fost un român total, dedicat ţării şi
pământului în care s-a născut. Pentru el, ţara însemna familia şi profesiunea
pe care şi-a îndeplinit-o până în ultima clipă cu de desăvârşit devotament.
Poate că, încercând să extind mai departe mesajul lui, m-am îndepărtat fizic
prea mult şi, astfel, nu am timpul necesar să ajung în România ca să îl
însoţesc pe ultimul drum. Dar ultima întâlnire, în momente dramatice de boală
şi suferinţă, mi-a arătat tăria cu care încerca să-şi păstreze demnitatea,
chiar în condiţiile nemiloase ale bolii necruţătoare care îi ataca esenţa
intelectuală. Numai un adevărat căpitan de navă îşi poate controla slăbiciunea
corpului muritor, şi el a dovedit-o ţinându-se luni de zile drept, pe picioare.
În ultimele luni a fost ajutat cu delicateţe şi sacrificiu de mama mea, care
i-a conferit demnitatea posibilă până la finalul inevitabil. Dincolo de durerea
de a-l pierde, sunt mândru că tatăl meu a fost un exemplu de decenţă şi
demnitate, calităţi prin care şi-a căpătat un deosebit respect în ochii tuturor
celor care l-au cunoscut. Dumnezeu să-l odihnească în pace!" Dorin Preda.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp