Două autoturisme căutate de autoritățile din Franța și Italia, descoperite în P.T.F. Petea (galerie foto)
Două autoturisme căutate de autoritățile din Franța și Italia, descoperite în P.T.F. Petea (galerie foto)
25 Jan, 2020 14:19
ZIUA de Constanta
2123
Marime text
Polițiștii de frontieră sătmăreni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au descoperit și indisponibilizat două autoturisme căutate de către autoritățile din Franța și Italia, a căror valoare se ridică la suma de 151.000 lei.
Ieri, 24 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetățean român, în vârstă de 39 de ani, domiciliat în județul Maramureș.
Acesta conducea un autoturism marca Mercedes A 180 pe care erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Franței.
Cu ocazia controlului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat faptul că autoturismul figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autoritățile din Franța, în data de 3 ianuarie 2020.
După câteva ore, polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași punct de trecere a frontierei au mai identificat un alt autoturism cu alertă, un Ford Tranzit, înmatriculat în Italia, condus de către un alt cetățeanul roman, în vârstă de 39 de ani, din județul Satu Mare.
În urma unor verificări în bazele de date, autoturismul marca Ford Tranzit figurează ca fiind ,,bun căutat pentru confiscare”, alertă întrodusă de autoritățile din Italia, în data de 23 ianuarie 2020.
Cele două autoturisme, în valoare de 80.000 de lei, respectiv 71.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar în ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii