Două săptămâni de înscrieri la concursul pentru cei mai buni tineri ziariști
Două săptămâni de înscrieri la concursul pentru cei mai buni tineri ziariști
06 Oct, 2015 10:42
ZIUA de Constanta
2158
Marime text
În următoarele două săptămâni, ziariștii sub 35 de ani își pot înscrie cele mai bune articole publicate în 2014 și în primele opt luni ale anului curent la concursul Tânărul Jurnalist al Anului.
Freedom House România a reușit să adauge în 2015 la secțiunile clasice - Justiție și Stat de drept, Actualitate internă, Economie și Mediu - o nouă secțiune cerută de public și vitregită de mulți patroni de publicații - Investigații.
Câștigătorii fiecăreia dintre aceste cinci secțiuni vor fi premiați cu câte 1.000 euro.
Astfel, organizatorii concursului pentru tinerii ziariști vor să recunoască și să îi recompenseze pe măsură atât pe tinerii ziariștii care urmăresc în mod curent evoluția justiției în România (activitatea parchetelor, evoluția dosarelor de corupție
și crimă organizată în instanțe, amenințările la adresa statului de drept, schimbările legislative care afectează activitatea instituțiilor fundamentale ale statului etc.) și care se vor putea înscrie la Justiție și Stat de drept, cât și pe aceia care realizează efectiv investigații – cu accent pe anchetele privind evaziunea fiscală, contrabanda și spălarea de bani – ce își vor putea înscrie cele mai bune articole la Investigații.
O altă noutate față de edițiile precedente este înscrierea în concurs a articolelor recente. Vor fi luate în considerare și articolele publicate anul acesta, până în 31 august 2015, nu doar cele de anul trecut (ca în cazul celor 15 ediții anterioare).
Și o ultimă surpriză... deocamdată. Ceremonia de premiere va avea loc în cadrul celei mai mari conferințe media din regiune - Forumul Media Europa de Sud-Est - care se va desfășura anul acesta la București, în 5-6 noiembrie 2015.
Ediția din 2015 a concursului Tânărul Jurnalist al Anului se desfășoară cu ajutorul sponsorilor UniCredit Bank, Eco–Rom Ambalaje, Alexandrion, Polisea și Antalis, și cu susținerea Programului Media Europa de Sud-Est al Fundației Konrad Adenauer și The Group.
Data limită de înscrieri este 19 octombrie 2015. Informații suplimentare pe pagina special dedicată concursului, freedomhouse.ro/tja.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii