Două zile au locuit cu un cadavru în casă! Ce se întâmplă cu copiii ridicați de DGASPC Constanța din casa suspecților anchetați într-un dosar de omor (VIDEO)
Două zile au locuit cu un cadavru în casă!: Ce se întâmplă cu copiii ridicați de DGASPC Constanța din casa
10 Sep, 2024 13:57
ZIUA de Constanta
1223
Marime text
La descinderile polițiștilor de ieri, 09 septembrie 2024, la locuința a doi suspecți vizați într-un dosar de omor în care fac cercetări privind moartea unor două femei, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului a trimis un serviciu special pentru astfel intervenții Echipa mobilă, care este formată din Psiholog și Asistent social, pentru a-i ridica pe cei patru copii ai femeii care ar fi fost complicele autorului crimelor.
„La solicitarea organelor de cercetare penală, pentru minorul în vârstă de 15 ani s-a dispus măsura plasamentului în regim de urgență la un centru de tip rezidențial, iar ceilalți 3 minori au fost plasați la un asistent maternal profesionist, împreună, ca să nu fie despărțiți frații. (...) Adolescentul în vârstă de 15 ani deja a fost inclus într-un program de consiliere psihologică, pentru că el urmează să fie și audiat, de altfel, a și fost și, pe parcursul procesului vor mai urma audieri. Ceilalți sunt în perioada de adaptare la asistentul maternal și, în aceste condiții, nu intervenim cu alte servicii”, a declarat Roxana Onea, reprezentant DGASPC Constanța.
Procurorul criminalist Sadîc Zafer a afirmat că mama copiilor este cercetată și pentru rele tratamente a minorilor.
„Pe lângă tăinuire și favorizarea făptuitorului, este cercetată și pentru rele tratamente aplicate minorului, întrucât, din investigații a rezultat că aceasta l-a găzduit pe inculpatul suspectat pentru omor, că ar fi consumat substanțe halucinogene în prezența copiilor, ar fi ținut cadavrul vreo două zile în locuință de față cu copiii minori și există indicii că s-ar fi comportat violent față de acești copii minori ai săi. (...) Când au intrat polițiștii în locuință, copiii le-au spus « Mami mi-a zis să nu vă zic nimic despre tanti aceea care a stat moartă, la noi în casă!»”, a afirmat procurorul.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Știri Constanța Declarații uluitoare - „Mami mi-a zis să nu vă zic nimic despre tanti aceea care a stat moartă în casă!”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii