Drăgaica le dezvăluie fetelor când se vor mărita! Sânzienele se prind în horă pentru a face minuni şi a aduce belşug

 
În fiecare an, pe 24 iunie, românii sărbătoresc Sânzienele sau, cum i se mai spune în popor, Drăgaica. La originea acestei sărbători se află un străvechi cult solar. Numele sărbătorii provine de la zeiţa romană a vânturilor şi a pădurilor, Diana. Făcându-se o analogie cu făptura acesteia, în popor, fiinţele candide, înzestrate cu o frumuseţe deosebită, care trăiesc prin păduri şi câmpii, departe de ochii lumii, erau considerate divinităţi antropomorfe numite Sânziene. În mitologia folclorică românească, sânzienele sau drăgaicele sunt personaje mitice nocturne.
 
Celebrată la mijlocul verii, sărbătoarea Sânzienelor este considerată un moment propice pentru culegerea plantelor de leac, dar şi de descântec, utilizate în diverse ritualuri.  Astfel, în Noaptea de Sânziene, femeile obişnuiau să meargă pe câmp să adune flori şi ierburi. Tot în acest moment, de regulă, se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Se spune că această practică îi purifica pe oameni. 
 
Purtarea de către fete a tradiţionalei cunune de Sânziene - „făclia de Sânziene” -, aprinsă de flăcăi, precum şi alte elemente specifice Sânzienelor i-au determinat pe etnologi şi folclorişti să considere această zi o sărbătoare a Soarelui.

Tradiţii şi obiceiuri de Sânziene 

Se spune că, în noaptea de Sânziene, datorită prezenţei acestor creaturi diafane, se întâmplă minuni. Potrivit credinţei populare, Sânzienele plutesc în aer sau se plimbă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolnavii şi alină sufletele oamenilor. Comparativ cu Rusaliile, care erau văzute ca întrupări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele au în popor o reprezentare cognitivă a binelui, a fertilităţii, a prosperităţii.
 
Cu toate acestea, ele pot apela şi la forţele distructive pe care le deţin. Dacă sunt supărate, acestea îi pot lovi pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor“, pot declanşa din senin diverse calamităţi naturale, lăsând, în acest mod, câmpurile fără rod şi plantele fără leac.
 
Un alt obicei este alaiul Drăgaicei: cele mai frumoase fete din sat, îmbrăcate în alb şi purtând cununi din spice de grâu şi alte plante, colindă uliţele satului. La răscruci, de regulă, fetele se opreau pentru dansul Drăgaicei. Acest dans era jucat atât pentru belşug, cât şi pentru protecţia gospodăriilor şi a ogoarelor. În tradiţia populară, se credea că, odată cu drăgaicele, juca şi soarele la amiază, astfel se explica şi zăbovirea lui pe cer. Totodată, în timpul dansului, se mai practică şi udatul fetelor de către flăcăii care umblă şi ei prin sat din zorii zilei cu flori de sânziene la pălării.

Drăgaica - ziua ritualurilor pentru femei şi fete 

Farmecul sărbătorii se datorează multitudinii de ritualuri care se practică în această zi, menite să asigure belşugul şi fertilitatea. Pentru femei, în special, Drăgaica este un bun prilej de a realiza diverse ritualuri pentru a avea copii, iar pentru fete, această zi reprezintă o ocazie de a-şi afla sortitul.
 
Ritualurile sunt însoţite de micile flori galbene, numite sânziene, din care fetele îşi fac cununi, pe care, aruncându-le pe acoperiş sau peste vite, află detalii sugestive despre viitoarea căsătorie şi despre viitorul mire. Dacă podoabele rămân pe acoperiş, atunci tânăra se va mărita curând. În cazul celuilalt ritual, dacă podoaba nimereşte pe una tânără, fata se va casatori cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.
 
Totodată, fetele care doresc să-şi viseze sortitul trebuie să pună sub pernă un bucheţel de flori, iar femeile căsătorite au grijă să-şi înfăşoare cu flori de sânziene mijlocul, pentru a nu avea dureri la muncile câmpului. De asemenea, atât fetele, cât şi femeile, fără deosebire, îşi puneau în păr sau în sân această floare, pentru a atrage atenţia asupra frumuseţii lor.

 
În aceeaşi ordine de idei, tot de Sânziene există un ritual al spălării cu rouă. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri neatinse, pe o pânză albă, stoarsă ulterior într-un vas nou. Bătrânele care se ocupă de asta aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă trebuie să se spele fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.