Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:12 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Dreptul de afişaj se va arenda prin licitaţie publică cu oferte numai închise, numai de Primărie"

ro

23 Aug, 2012 02:06 2774 Marime text
arhiva_afise.jpgPe 8 februarie 1909, la Constanţa, s-a semnat regulamentul pentru darea în antrepriză a dreptului de afişaj în Comuna Constanţa. Documentul se află în patrimoniul Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale, iar textul său se regăseşte în volumul „Constanţa - Mărturii documentare, Regulamente ale administraţiei locale, vol. I (1879 -1949)", ediţie coordonată de Constantin Cheramidoglu şi de Virgil Coman.

Regulament pentru darea în antrepriză a dreptului de afişaj în Comuna Constanţa

Art. 1. Dreptul de a lipi afişe sau publicaţiuni de orice natură, tipărite pe hârtie, cum şi de distribuire în cuprinsul oraşului, este exclusiv al comunei Constanţa.

Art. 2. Dreptul de afişaj se va arenda prin licitaţie publică cu oferte numai închise, numai de Primărie.

Art. 3. Termenul de arendare va fi de doi ani cu începere de la 1 Aprilie 1909. Concurenţii vor depune o garanţie provizorie de 300 lei care va fi sporită după adjudecarea la 1/1 din suma totală anuală ieşită la licitaţie.

Art. 4. Afişarea se face numai pe coloane sau tabele făcute de autoritatea comunală, şi se vor preda antreprenorului.

Art. 5. Este oprită cu desăvârşire lipirea afişelor sau publicaţiunilor pe ziduri ori în grădinele şi pieţele publice. În caz de convenţie, din partea antreprenorului sau a agenţilor săi de serviciu, acesta va fi supus la amendare, la repararea stricăciunilor cauzate şi după împrejurări chiar la rezilierea contractului.

Art. 6. Pentru serviciul afişajului, antreprenorul va percepe următoarele preţuri:

a). Pentru 100 coale N-o. 12 (65/95) de lipit lei ...............15.00

b). " " " " " de împărţit cu mâna 5.00

c). " " jumătăţi (1/2 coală 65/95) de lipit ..............7.00

d). " " " " de împărţit cu mâna ....3.00

e). " " sferturi (1/4) coală de lipit .......................5.00

f). " " " " " de împărţit cu mâna .......2.00

g). " " optimi (1/8 coală) de lipit .......................4.00

h). " " " " " de împărţit cu mâna ........2.00

i). " " anunţuri mai mici de o optime (1/8) de

împărţit cu mâna ........1.00

j). Pentru fiecare sută mai mult din aceiaşi publicaţie şi aceiaşi zi se va percepe pentru lipire cum şi pentru împărţire 50 la sută mai puţin.

Art. 7. Este liberă afişarea şi distribuirea anunţurilor oricărei reprezentaţiuni în sălile de spectacol şi la intrările lor.

Sunt de asemenea scutite de taxa distribuirei reclamele comerciale şi industriale în magazinele şi atelierele comercianţilor şi industriaşilor.

De asemenea sunt scutite de orice taxe lipirea biletelor de vânzări şi închirieri, precum şi lipirea şi distribuirea anunţurilor şi distribuirea în interiorul gărilor.

Art. 8. Întreprinzătorul este obligat a lăsa liberă a patra parte din suprafaţa fiecărei plăci de afişaj, pentru publicaţiunile oficiale.

Art. 9. Sunt scutite de orice taxă: Publicaţiunile oficiale ale tuturor autorităţilor Statului, Judeţului şi Comunelor.

Asemenea se vor afişa gratuit şi apelurile candidaţilor la alegerile de Cameră, Senat, Comună, Camera de comerţ, Epitropii bisericeşti, etc. oricât spaţiu ar ocupa ele. Aceasta pe timp de cinci zile înainte de alegere.

Art. 10. Afişele teatrului vor avea un scăzământ de ¼ din toate taxele prevăzute.

Art. 11. Reclamele comerciale şi industriale sunt asimilate afişelor de spectacole şi supuse aceloraşi taxe.

Art. 12. Pentru afişarea conferinţelor şi a publicaţiunilor literare ori ştiinţifice se va percepe numai jumătate din taxele impuse.

Art. 13. Distribuirea cu mâna a afişelor privitoare la spectacole, în sălile de spectacole şi la casa de bilete sau prin mijlocirea serviciului poştal, nu este supusă la nici o taxă către întreprinzător.

Art. 14. Lipirea anunţurilor şi afişelor arătate la art.9 se va face imediat de întreprinzător. În cazul când va întârzia cu 24 ore, va fi supus pentru prima dată la o amendă de 100 lei, fără nici o urmare de judecată iar în recidivă, la rezilierea contractului.

Art. 15. Listele electorale pentru cameră, senat, comună, judeţ şi cameră de comerţ, nu privesc pe antreprenor.

Art. 16. Publicaţiunile Primăriei şi autorităţile prevăzute la art.9 vor sta afişate timp de 10 zile până la expirarea termenului.

Art. 17. Antreprenorul este obligat să ţină contabilitatea în regulă pentru toate operaţiunile antreprizei. El va elibera recepise dintr-un registru à souche parafat şi sigilat de autoritatea comunală pentru sumele percepute. Va ţine o statistică completă şi exactă pe categorii şi mărimile afişelor şi publicaţiunilor cu care s-a angajat.

Art. 18. Este oprit cu desăvârşire lipirea şi afişarea şi distribuirea oricărei publicaţiuni cu conţinut pornografic, sub pedeapsa pentru antreprenor, prevăzută la art.14.

Art. 19. Datele statistice se vor comunica Primăriei la finele fiecărui trimestru, iar contul operaţiunilor întreprinderei, la finele anului, sub pedeapsa prevăzută la art.14.

Art. 20. Diferendele dintre particulari şi antreprenor se judecă de Primărie în prima şi ultima instanţă.

Art. 21. Plata către antrepriză se face înainte de afişare şi distribuire. Pentru controlul numărului afişelor lipite şi distribuite, întreprinzătorul este în drept a marca orice publicaţiune din cele date spre afişare, cu sigiliul său, al cărui stampă se va depune la comună pentru identitate.

Art. 22. Întreprinzătorul este obligat a menţine afişele lipite, conform învoielei; când cei interesaţi ar voi să ţie anunţurile publicate mai mult timp, vor plăti pe jumătate taxă respectivă.

Art. 23. Numărul placardelor pentru afişaj se fixează la 50. Acest număr va putea fi sporit după cererea întreprinzătorului, însă cu aprobarea Consiliului comunal.

Art. 24. Dreptul de afişaj la băile de mare din oraş cum şi la băile de la Mamaia este exclusiv al antreprenorului afişajului.

Locurile unde se vor putea fixa placardele, la aceste băi se va fixa de comună.

Art. 25. Persoanele străine de întreprindere, care se vor dovedi că afişează publicaţiuni sau reclame în orice loc şi în orice parte a oraşului, precum şi cei care fără autorizarea antreprenorului vor purta pe străzile oraşului afişe pe table mobile ori în vehicule, se vor considera ca contravenienţi la ordonanţele, regulamentele şi deciziunile Primăriei şi vor fi daţi judecăţii de agenţii poliţieneşti şi ai serviciului tehnic comunal.

Art. 26. Afişajul aşa-zis luminos pe o parte din vespasianele ce eventual s-ar înfiinţa de Primărie în oraş, face parte integrantă din această întreprindere.

Afişele şi reclamele care vor face obiectul acestui fel de afişaj, se vor scrie direct pe geamurile vespasianelor cu vopsea în culori diferite. Întreprinzătorul va fi răspunzător de orice stricăciuni.

Art. 27. Pentru afişajul luminos antreprenorul va avea drept să perceapă taxe după învoială.

Art. 28. Primăria îşi rezervă dreptul de a muta tablele de afişaj şi vespasianele după necesitate, fără nici un drept de opunere din partea antreprizei.

Art. 29. Afişajul la chioşcurile de ziare şi afişajul mobil la pavilioanele latrinelor, care sunt sau se vor înfiinţa fac parte din întreprinderea afişajului.

Art. 30. Suma anuală cu care se va adjudeca întreprinderea, se va plăti de antreprenor la casa comunală sub liberare de chitanţă, anticipat la începutul fiecărui trimestru.

Neplata unei rate la timp atrage după sine rezilierea contractului şi confiscarea garanţiei.

Art. 31. Antreprenorul, la semnarea contractului, va depune o garanţie definitivă de ¼ din suma ieşită la licitaţie. Această garanţie se va depune la casieria comunală în numerar sau în efecte de Stat.

Art. 32. Plata amenzilor şi a oricărei sume datorită de antreprenor şi neachitată, se va urmări şi încasa conform legei pentru perceperea veniturilor comunale.

Art. 33. La întocmirea contractului pe baza licitaţiei, antreprenorul este obligat a-şi declara domiciliul unde va fi instalat biroul de afişare, şi înainte de strămutare va face cunoscut aceasta Primăriei.

Art. 34. Taxele de timbre, înregistrarea şi orice alte taxe către stat, judeţ sau comună, sunt în sarcina celui ce ia întreprinderea.

Fragment din lucrarea „Constanţa - Mărturii documentare, Regulamente ale administraţiei locale, vol. I (1879 -1949)", ediţie coordonată de Constantin Cheramidoglu şi de Virgil Coman.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii