Drepturile tale Câte locuri de muncă poți avea simultan?

În contextul actual al pieței muncii din România, tot mai mulți angajați își doresc să cumuleze mai multe locuri de muncă, fie din motive financiare, fie pentru dezvoltarea profesională. Această practică ridică însă numeroase întrebări legate de legalitate, limite și implicații fiscale.
 

Codul Muncii din România, prin Articolul 35, stabilește dreptul  oricărui salariat de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă separate. Acest drept este garantat fără discriminare, legiuitorul precizând expres că niciun angajator nu poate aplica un tratament nefavorabil salariatului care își exercită acest drept, conform Legal Badger.
 

Totuși, există anumite limitări și condiții care trebuie respectate. În primul rând, programele de muncă nu trebuie să se suprapună. Aceasta înseamnă că salariatul trebuie să își poată îndeplini obligațiile contractuale față de toți angajatorii săi fără a încălca programul de lucru stabilit cu fiecare dintre aceștia.
 

În al doilea rând, legea prevede excepții în situațiile în care există incompatibilități pentru cumulul unor funcții. Aceste incompatibilități pot fi stabilite prin legi speciale și vizează în special funcțiile publice sau anumite profesii liberale. Cu titlu de exemplu, potrivit dispozițiilor art. 81 din Legea nr. 161/2003 un deputat sau senator nu poate deține simultan o funcție publică de autoritate, cu excepţia celei de membru al Guvernului. La fel, conform dispozițiilor art. 389 din Legea 95/2006 exercitarea profesiei de medic este incompatibilă cu calitatea de angajat sau colaborator al unităţilor de producţie ori de distribuţie de produse farmaceutice sau materiale sanitare.
 

Un aspect important de care trebuie să țină cont atât angajații, cât și angajatorii, este limita maximă a timpului de muncă. Conform art. 114 din Codul muncii, durata maximă legală a timpului de muncă nu poate depăși 48 de ore pe săptămână, inclusiv orele suplimentare, această prevedere aplicându-se cumulativ pentru toate contractele de muncă ale unui salariat. Prin urmare, chiar dacă legislația nu interzice explicit să ai două contracte cu normă întreagă (8 ore/zi, 40 ore/săptămână), în practică acest lucru ar duce la depășirea limitei legale de 48 de ore pe săptămână. Soluția în acest caz ar fi ca cel puțin unul dintre contracte să fie cu timp parțial, astfel încât să se respecte limita maximă de 48 de ore săptămânale.

Există totuși și excepții de la această regulă. În anumite situații, durata timpului de muncă, ce include şi orele suplimentare, poate fi prelungită peste 48 de ore pe săptămână, cu condiţia ca media orelor de muncă, calculată pe o perioadă de referinţă de 4 luni calendaristice, să nu depăşească 48 de ore pe săptămână. Totodată, pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de muncă respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care să nu depăşească 6 luni.
 

Cumulul de funcții implică și o serie de obligații fiscale și de asigurări sociale atât pentru angajat, cât și pentru angajatori.
 

În primul rând, salariatul are obligația de a declara funcția de bază la fiecare dintre angajatorii cu care a încheiat un raport de muncă. Acest aspect este important din perspectiva aplicării deducerii personale. Astfel, conform prevederilor art. 77 din Codul fiscal au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.. De asemenea, tichetele de masă pot fi acordate doar de angajatorul la care salariatul a declarat funcția de bază.
 

În ceea ce privește contribuțiile sociale obligatorii (pensii și sănătate), Codul Fiscal nu prevede scutiri în cazul cumulului de funcții. Astfel, aceste contribuții se plătesc pentru fiecare contract de muncă în parte. Există totuși excepții pentru anumite tipuri de venituri, cum ar fi cele obținute din drepturi de autor, care pot fi scutite de plata contribuției pentru pensii și sănătate în anumite condiții.
 

Potrivit dispozițiilor art. 78 din Codul fiscal, impozitul pe venit se calculează și se reține la sursă de către fiecare angajator, aplicându-se o cotă de 10% asupra bazei de calcul. Aceasta se determină diferit în funcție de locul unde se află funcția de bază și celelalte locuri de muncă. La locul unde se află funcția de bază, baza de calcul se determină ca diferență între venitul net din salarii (calculat prin deducerea din venitul brut a contribuțiilor sociale obligatorii) și următoarele:

•  deducerea personală acordată pentru luna respectivă;
• cotizația sindicală plătită în luna respectivă;
• contribuțiile la fondurile de pensii facultative, în limita a 400 euro anual;
• primele de asigurare voluntară de sănătate, în limita a 400 euro anual;
• contravaloarea abonamentelor sportive, în limita a 100 euro anual.

Pentru veniturile obținute în celelalte cazuri (în afara funcției de bază), baza de calcul se determină doar ca diferență între venitul brut și contribuțiile sociale obligatorii aferente unei luni.
 

O modificare legislativă importantă a intervenit în 2022, când s-a introdus impozitarea contractelor de muncă part-time la nivelul salariului minim pe economie. Această obligație revine angajatorilor și poate avea un impact semnificativ asupra deciziei de a angaja persoane cu timp parțial.
 

Legislația română permite cumulul de funcții, oferind astfel flexibilitate pe piața muncii și oportunități suplimentare pentru angajați. Totuși, această practică este însoțită de o serie de condiții și obligații care trebuie respectate cu strictețe. Atât angajații, cât și angajatorii trebuie să fie conștienți de limitările legale privind timpul de muncă, incompatibilitățile specifice anumitor funcții, precum și de obligațiile fiscale și de asigurări sociale care decurg din cumulul de funcții. Astfel, deși cumulul de funcții poate oferi avantaje financiare și profesionale, el trebuie abordat cu responsabilitate și în deplină cunoștință a cadrului legal și a implicațiilor fiscale aferente.

Citește și

Salariul minim crește, din nou, de la 1 ianuarie 2025! Legea a fost promulgată