Drepturile tale Ce este înșelăciunea spoofing?

Art. 244 alin (1) C.pen. definește înșelăciunea ca fiind inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă. Infracțiunea are și o formă agravată, respectiv atunci când fapta este săvârșită prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase.

Un exemplu comun de înșelăciune este metoda mesajelor frauduloase trimise în numele unor instituții cunoscute, precum Poșta Română. În aceste situații, victima primește un SMS de la un număr care pare autentic, prin care este informată că urmează să primească un colet, însă adresa sau datele personale sunt incomplete. După aceea, victimei i se pune la dispoziție un link pe care este îndemnat să îl copieze în browser și apoi să îl deschidă. Odată accesat acest link, acesteia i se cere să completeze date personale, de la adresă și până la cont bancar (număr de card, data expirării, titular card, codul de siguranță). Dacă victima oferă datele contului bancar, banii îi sunt sustrași rapid de pe card.

Din exemplul de mai sus se poate identifica care sunt etapele infracțiunii de înșelăciune, respectiv:

1. Existența unei acțiuni de inducere în eroare (mesaj fraudulos);
2. Existența unei conduite autopăgubitoare (divulgarea datelor bancare);
3. Realizarea folosului material injust de către făptuitor.

O altă formă de înșelăciune tot mai des întâlnită este spoofingul, prin care infractorii cibernetici profită de slăbiciunile tehnologiei și de comportamentele umane, inclusiv încrederea, căutarea de ajutor, și neatenția la detalii, folosind trucuri psihologice, constând într-un apel telefonic, un e-mail, un website, sau un mesaj să pară real, astfel încât victimele să creadă că sunt în siguranță și să acționeze fără suspiciuni.

Așadar, înșelăciunea spoofing se bazează de obicei pe două elemente:

• spoofing-ul în sine – cum ar fi un apel, e-mail sau un website falsificat;
• manipulare socială – infractorul îndeamnă victimele să acționeze.

Infractorul poate convinge victimele să ofere informații personale și financiare, să trimită bani sau să descarce programe malware, ceea ce poate duce la fraude financiare, furt de identitate etc. Acest tip de înșelăciune poate fi utilizată pentru a răspândi programe malware prin link-uri și atașamente, pentru a ocoli controalele de acces la rețea și pentru a restricționa accesul prin atacuri de tip denial-of-service (DoS), conform Legal Badger.

Spoofing-ul are mai multe forme, în funcție de metoda folosită pentru a falsifica identitatea, cu titlu de exemplu amintim:

• Spoofing telefonic – Infractorii își ascund numărul real și afișează unul fals, care pare de încredere (ex. numărul unei instituții oficiale).
• Spoofing prin e-mail – Se trimit e-mailuri care par a fi de la persoane sau organizații legitime pentru a fura date sau a răspândi malware.
• URL spoofing – Se creează site-uri false care imită pagini oficiale pentru a induce utilizatorii în eroare și a le fura informațiile.
• IP spoofing – Se falsifică adresa IP a unui dispozitiv pentru a părea că traficul provine dintr-o sursă legitimă, fiind folosit frecvent în atacuri cibernetice.

Cea mai răspândită formă a Spoofing-ului este spoofing-ul telefonic, prin care făptuitorii își ascund adevăratul număr de telefon și îl înlocuiesc cu unul fals, folosind o tehnologie care permite efectuarea apelurilor prin internet (VoIP – Voice over IP). Practic, prin această tehnologie VoIP sau Voice over Internet Protocol pot fi efectuate apeluri telefonice folosind internetul în locul liniilor telefonice tradiționale.

Prin tehnologia VoIP, utilizatorul poate alege ce număr de telefon să apară pe ecranul celui apelat. Sistemul este configurat astfel încât, la efectuarea apelului, să transmită numărul selectat în locul celui real. Persoana care primește apelul vede acest număr fără să știe că este fals. Astfel, apelul pare să provină de la un număr de încredere, cum ar fi cel al unei persoane cunoscute sau din partea unor autorități de încredere, iar infractorul obține informații personale sau financiare de la victimă fără a depune eforturi suplimentare.

Citește și 

Justiție Mirabela Călin pierde procesul cu Primăria Constanța