Drepturile tale Cine poate să ceară insolvența?

Insolvența este definită legal ca fiind acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile. Legiuitorul a instituit o prezumție relativă de insolvență, care operează atunci când debitorul, după 60 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de creditor. Caracterul relativ al acestei prezumții permite debitorului să dovedească, prin orice mijloace de probă, că dispune de fondurile necesare pentru achitarea datoriilor exigibile.

În ceea ce privește sfera de aplicare, procedurile de insolvență prevăzute de Legea nr. 85/2014 se aplică profesioniștilor, astfel cum sunt definiți la art. 3 alin. (2) din Codul civil, precum și regiilor autonome. Totuși, legea exclude în mod expres anumite categorii de la aplicarea procedurii. Astfel, nu pot face obiectul acestei proceduri persoanele care exercită profesii liberale (cu mențiunea că procedura poate viza totuși întreprinderea acestora, dar nu și statutul lor profesional), unitățile și instituțiile de învățământ preuniversitar și universitar, precum și entitățile care au ca obiect de activitate cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică. De asemenea, sunt excluși și subiecții care se supun unor dispoziții speciale în ceea ce privește regimul insolvenței lor.

Legea prevede două tipuri distincte de proceduri: procedura generală și procedura simplificată. Procedura generală reprezintă varianta standard, aplicabilă debitorilor care nu se încadrează în categoriile speciale prevăzute la art. 38 alin. (2) din lege. Aceasta presupune parcurgerea unei perioade de observație, urmată de intrarea, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. Perioada de observație este definită ca intervalul cuprins între data deschiderii procedurii insolvenței și data confirmării planului de reorganizare sau, după caz, a intrării în faliment, scrie Legal Badger.

În schimb, procedura simplificată este caracterizată prin intrarea directă în faliment, fie la momentul deschiderii procedurii, fie după o perioadă de observație limitată la maximum 20 de zile. Această procedură se aplică unor situații specifice, precum cazul debitorilor care nu dețin bunuri în patrimoniu, al celor ale căror documente contabile nu pot fi găsite, al societăților care nu mai au organe de administrare funcționale, al celor în cazul cărora nu mai sunt îndeplinite consițiile referitoare la sediul social/profesional, al societăților dizolvate anterior formulării cererii de deschidere a procedurii sau al debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment. Condițiile enumerate vor fi analizate în perioada de observație de maxim 20 de zile, dacă se aplică o asemenea perioadă.

În ceea ce privește subiectele care pot solicita deschiderea procedurii insolvenței, legea stabilește trei categorii principale. Prima și cea mai importantă categorie o reprezintă debitorul însuși, care nu doar că are dreptul, ci este obligat legal să solicite tribunalului deschiderea procedurii insolvenței în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență. Pentru îndeplinirea acestei obligații, debitorul trebuie să depună o cerere însoțită de numeroase documente justificative, printre care se numără ultima situație financiară anuală certificată, balanța de verificare pentru luna precedentă, lista completă a bunurilor (inclusiv conturile bancare), lista creditorilor cu detalii despre creanțele acestora, lista plăților și transferurilor patrimoniale din ultimele șase luni, precum și contul de profit și pierdere pe anul anterior. De asemenea, debitorul trebuie să prezinte o declarație privind intenția sa de reorganizare sau de intrare în procedura simplificată, însoțită de o descriere a modalităților avute în vedere pentru reorganizare, precum și diverse declarații pe propria răspundere privind istoricul procedurilor de insolvență și situația penală.

Este important de menționat că la cererea adresată tribunalului trebuie atașată dovada notificării organului fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii. În cazul în care la data expirării termenului de 30 de zile debitorul este angajat în negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor, legea prevede extinderea termenului de depunere a cererii, acesta având obligația de a se adresa tribunalului în termen de 5 zile de la eșuarea negocierilor. Pentru persoanele juridice, există cerința suplimentară ca cererile să fie semnate de persoanele care au calitatea de a le reprezenta conform actelor constitutive, iar în situația solicitării aplicării procedurii simplificate, este necesară și hotărârea adunării generale a asociaților sau acționarilor în acest sens.

Introducerea prematură, cu rea-credinţă, de către debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage răspunderea patrimonială a debitorului persoană fizică sau juridică, pentru prejudiciile pricinuite.

A doua categorie importantă de subiecți care pot solicita deschiderea procedurii o reprezintă creditorii. Pentru a fi îndreptățit să solicite deschiderea procedurii, un creditor trebuie să îndeplinească două condiții cumulative esențiale. În primul rând, acesta trebuie să dețină o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 60 de zile, legea definind creanța certă ca fiind aceea a cărei existență rezultă din însuși actul de creanță sau din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de acesta. În al doilea rând, creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi anumite praguri valorice stabilite de lege, și anume 50.000 lei pentru creanţe de altă natură decât cele salariale sau echivalentul a 6 salarii medii brute pe economie per salariat pentru creanțele salariale.

Atunci când formulează cererea de deschidere a procedurii, creditorul trebuie să indice cuantumul și temeiul creanței sale, să menționeze existența unui eventual drept de preferință sau a unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului și să precizeze dacă intenționează să participe la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care înţelege să participe la reorganizare. În situații de urgență, legea oferă creditorului posibilitatea de a solicita judecătorului-sindic pronunțarea unei ordonanțe președințiale pentru suspendarea operațiunilor de înstrăinare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului.

A treia categorie o constituie alte persoane sau instituții cărora legea le conferă acest drept în mod expres. Un exemplu în acest sens este Autoritatea de Supraveghere Financiară, care poate introduce cereri de deschidere a procedurii împotriva entităților reglementate și supravegheate de aceasta.

Din punct de vedere procedural, există diferențe semnificative în funcție de subiectul care solicită deschiderea procedurii. În cazul cererii debitorului, aceasta se judecă în regim de urgență, în termen de 10 zile, în camera de consiliu, fără citarea părților.  Judecătorul-sindic va stabili termenul de judecată în camera de consiliu, în termen de 10 zile de la depunere, chiar dacă cererea nu îndeplineşte toate cerinţele legale şi nu sunt depuse toate documentele. La momentul înregistrării cererii, serviciul de registratură are obligația de a verifica existența pe rol a unor alte cereri de deschidere formulate anterior de creditori, iar în cazul existenței unor astfel de cereri, se soluţionează cererea debitorului în procedură necontencioasă, prin aceeaşi încheiere judecătorul dispunând conexarea cererilor creditorilor.

Procedura este mai elaborată în cazul cererii creditorului. Astfel, în termen de 48 de ore de la înregistrare, instanța trebuie să comunice cererea atât debitorului, cât și organului fiscal competent. Debitorul beneficiază de un termen de 10 zile pentru a contesta sau recunoaște starea de insolvență. La solicitarea debitorului, judecătorul-sindic poate dispune consemnarea unei cauțiuni de până la 10% din valoarea creanței, dar nu mai mult de 40.000 lei. În situația în care debitorul achită creanța până la închiderea dezbaterilor, cererea va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Dacă debitorul nu plăteşte creanţa creditorului până la închiderea dezbaterilor, iar judecătorul-sindic stabileşte că debitorul este în stare de insolvenţă, va admite cererea de deschidere a procedurii formulate de acesta şi va deschide, prin sentinţă, fie procedura generală a insolvenţei, fie procedura simplificată, după caz. În acest caz, cauţiunea va fi restituită creditorului.

În concluzie, legiuitorul a stabilit un cadru detaliat privind subiecții care pot solicita deschiderea procedurii, precum și condițiile și formalitățile ce trebuie îndeplinite, urmărind să asigure un echilibru între protejarea intereselor creditorilor și oferirea unei șanse de redresare debitorilor aflați în dificultate.

Citește și

Alegeri electorale 2024 Ce înseamnă frauda la vot?