Drepturile tale Divorțezi? La ce instanță se judecă partajul
Drepturile tale: Divorțezi? La ce instanță se judecă partajul
23 Feb, 2025 13:26
ZIUA de Constanta
215
Marime text



Astfel, dacă părţile nu ajung la o înţelegere sau nu încheie o tranzacţie cu privire la împărțirea bunurilor, instanţa va stabili bunurile supuse partajului, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele născute din starea de proprietate comună pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii.
Determinarea instanței competente pentru soluționarea partajului depinde de mai mulți factori, în principal de natura bunurilor partajabile, de valoarea acestora și de raportul juridic existent între coproprietari. În funcție de aceste aspecte, competența poate fi analizată atât din punct de vedere material (ce tip de instanță soluționează cererea), cât și teritorial (în ce circumscripție judiciară trebuie introdusă cererea), scrie Legal Badger.
În ceea ce privește competența materială, cererile de partaj sunt soluționate, de regulă, de judecătorii, conform art. 94 alin. (1) lit. j) din Codul de procedură civilă, care prevede că acestea sunt instanțele competente să soluționeze litigiile privind partajul bunurilor comune, indiferent de valoarea acestora.
Totuși, în cazul în care cererea de partaj este accesorie sau incidentală unei cereri principale de competența tribunalului sau curții de apel, aceasta este de competența uneia dintre cele două instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 123 Codul de procedură civilă.
Din punct de vedere teritorial, competența instanței depinde de natura bunurilor partajabile. Dacă este vorba despre partajul unor bunuri imobile (terenuri, case, apartamente), competența exclusivă aparține instanței de la locul situării imobilului, conform art. 117 din Codul de procedură civilă.
În situația în care imobilul/imobilele supuse partajului se afllă în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă aceasta se află în vreuna dintre aceste circumscripţii, iar în caz contrar, la oricare dintre instanţele în circumscripţiile cărora se află imobilul.
În schimb, dacă partajul vizează bunuri mobile (de exemplu, sume de bani, autoturisme), competența aparține instanței de la domiciliul pârâtului, conform regulilor generale de competență teritorială prevăzute în Codul de procedură civilă. Aceasta înseamnă că reclamantul trebuie să depună cererea de partaj la judecătoria în raza teritorială a domiciliului celui împotriva căruia se introduce acțiunea.
O situație aparte apare atunci când partajul se solicită odată cu divorțul. În acest caz, competența aparține instanței care soluționează divorțul, conform regulilor speciale prevăzute de Codul civil și Codul de procedură civilă. De asemenea, în cazul partajului succesoral, instanța competentă este cea de la ultimul domiciliu al defunctului.
Astfel, stabilirea instanței competente pentru soluționarea partajului depinde de mai mulți factori, cum ar fi tipul bunurilor implicate, natura litigiului și relația juridică dintre coproprietari. Alegerea corectă a instanței este importantă pentru evitarea întârzierilor procedurale și pentru asigurarea unei soluționări eficiente a litigiilor.
Citește și
Numărul căsătoriilor scade în județul Constanța, în perioada ianuarie-septembrie 2024
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii