"Du-te Soare, vino Lună/ Sânzienele îmbună". Tradiții și obiceiuri de Sărbătoarea Sânzienelor

• Sânzienele sunt sărbătorite pe 24 iunie
• În Maramureş, fetele nemăritate obişnuiau să se spele dimineaţa, în roua sânzienelor, ca să aibă copii
• Şi femeile se spală în apă curgătoare ca să fie curate de această sărbătoare.

Sânzienele sunt, în mitologia românească, zâne bune din clasa ielelor dar care atunci când nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile care sunt zâne rele. Uneori Sânzienele sunt sinonime cu Drăgaicele, manifestându-se, potrivit superstiției, în ziua sf. Ioan Botezătorul - 24 iunie.

Pe lângă manifestările tipice făpturilor supranaturale din clasa ielelor, Sânzienele au și manifestări vizuale: flori de scaieți, tunse de puf, sunt atârnate peste noapte de streașină și, după cât crește puful dimineața, se stabilește norocul celor care înfăptuiesc datina
Obiceiurile din Noaptea de Sânziene, practicate şi astăzi, mai ales în Maramureş şi Nordul Ardealului, dovedesc conservatorismul fantastic al tradiţiei româneşti populare, cu mult mai veche decât istoria. În cele ce urmează, veţi afla povestea Sânzienelor, relatată, pentru Formula As, de un specialist în etnografie şi folclor.

Povestea Sânzienelor

Când marea preoteasă a Soarelui - tânăra împărăteasă Reskynthis - a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soţului ei - împăratul Ion, marele preot al Lunii - a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât şi-a lăsat palatul şi sceptrul, plecând în munţi spre a se reculege - gest fără precedent în tradiţiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soţia. Se mai spune că ar fi reuşit să o aducă până aproa­pe de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită şi Eury­dike, adică "Readusa”.

Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soţie pe Salonai. Numai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiţia mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia - adică "nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe - dar împăratul a respins şi această ceremonie sacră, care implica actul sexual.

Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în aşa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munţi, l-au găsit şi i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.

Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones ("Femei Frumoase”), Sintiana ("Femei Fermecate”), Zantiala ("Doamnele Soarelui”) şi Mainades ("Dansatoare”). Ele şi-au spălat crima îngrijindu-se de creşterea şi educaţia copiilor mici ai lui Ion-Orpheus şi Eurydike, Musaius şi Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis şi D-Ion-Ysos, adică "Fiul lui Ion”, le-a reabilitat şi a asigurat supravieţuirea ordinului lor sfânt, ce fusese ameninţat cu desfiinţarea de adepţii lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrăţişat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul şi au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ţinea de ziua naşterii lui, la solstiţiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.


Cântece dedicate

În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Băieţii fac ruguri, aprind flăcări şi le învârt în sensul mişcării Soarelui la apus, strigând:
 
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare;

Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struţuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!
 
Fetele fug şi culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat şi le aruncă peste casă; dacă se agaţă cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struţuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce îi interesează. Ei chiuie şi strigă:
 
Du-te Lună, vino Soare,
Că tragem la-nsurătoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.
Obiceiuri și tradiții
În noaptea de Sânziene, se spune că înfloreşte feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece şi leacuri.
Sânzienele împrăştie vijelii, grindină şi distrug recoltele.

Sânzienele, spre deosebire de iele, sunt zâne bune, umblă noaptea şi dau puteri oamenilor, animalelor şi plantelor.
"Oamenii fac ceai din sânziene şi îl beau, le dau flori de sânziene animalelor să mănânce ca să fie apărate de boli", povesteşte etnologul maramureşean Janeta Ciocan.

Cine nu cinsteşte Sânzienele, adică cine nu le culege, nu împleteşte cununi şi nu le aruncă peste casă sau nu face niciun alt obicei din nenumăratele tradiţii existente, îşi atrage pedeapse din partea "zânelor" bune. În acest caz, Sânzienele împrăştie vijelii, grindină şi distrug recolte.  Fetele se tăvălesc goale în roua dimineţii

În Maramureş, fetele nemăritate obişnuiau să se spele dimineaţa, în roua sânzienelor, ca să aibă copii.

"Fetele dezbrăcate se tăvăleau în iarbă ca să fie fertile", mai spune etnologul. Şi femeile se spală în apă curgătoare ca să fie curate de această sărbătoare. Nu oricine are dreptul să culeagă această plantă, doar copiii şi femeile ajunse la menopauză. Altfel, îşi pierd puterea plantele. În noaptea de 23 spre 24 iunie, fetele nemăritate îşi pun la căpătâi flori de sânziene, în speranţă că îşi vor visa ursitul, adică jumătatea.
După ce sunt culese, florile de Sânziene se împletesc şi se aruncă peste casă. Gospodarii încearcă să afle care le va fi norocul la animale tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii, agață cununi de Sânziene la colțul casei orientat către răsărit și, dacă a doua zi în coronițe este prins păr de la anumite animale sau puf/pene de la păsări, consideră ca anul va fi bun, mai ales pentru acestea.
Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor și sub denumirea de "Amuțitul Cucului". Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, vara va fi secetoasă.