Dumitru Catană, din nou în gura ministrului MAI Palaz, supărat că şeful IPJ nu l-a consultat la restructurări
Dumitru Catană, din nou în gura ministrului MAI: Palaz, supărat că şeful IPJ nu l-a consultat la restructurăriLa întâlnirea prefecţilor de la Băile Felix, prefectul judeţului Constanţa, Claudiu Palaz, i-a adus la cunoştinţă ministrului MAI, Traian Igaş, despre faptul că în momentul în care inspectorul-şef al IPJ Constanţa, Dumitru Catană, a întocmit planul de reorganizare al Poliţiei nici măcar nu l-a consultat
„Având în vedere experienţa mea şi faptul că eu cunosc suficient de bine judeţul, cred că aş fi putut veni cu modificări importante şi favorabile la acest plan. Ministrul a luat la cunoştinţă ceea ce i-am transmis şi mi-a spus că săptămâna viitoare o să aibă în vedere această problemă. Mi-ar fi plăcut să am o bună colaborare cu poliţia, aşa cum am văzut că au colegii prefecţi din ţară, care au dezvoltat programe pilot foarte importante împreună. Nu ştiu când se întoarce din concediu domnul Catană, iar atunci când o va face, va pleca de tot", a spus Palaz. Despre listele cu restructurări întocmite, se pare, în nişte şedinţe secrete, se auzea încă de acum o lună. Pe respectivele liste s-ar afla în jur de 35 de poliţişti care ar urma să plece din instituţie, iar motivul ar fi diverse abateri disciplinare. La acel moment, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi al Federaţiei Sindicatelor - Biroul Teritorial Constanţa din Inspectoratul Judeţean de Poliţie, Gheorghe Caraivan, spunea că nu a fost chemat la şedinţele în cadrul cărora s-au întocmit listele cu cei care urmează să fie disponibilizaţi.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- vadim 30 May, 2011 08:08 tu luai spaga de la ciote -ptr metropol si dala cusu imobile -acr etc -cind erai jurist sef la primarie la mihaiesi si nu prezentai la 2 termen consecutive si cu acte false se pierdeau imobile de milioane euro-grup infractional - procuri false dan c georege despina si gica slabu-cinema progresul str eminescu -gen manu-dna daniel morar tace- mafia lui dan cornel-dgipi sri csm-ai judecatori corupti la constanta-horatiu dumbrava ce zice?