Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:57 29 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dunarea a inghitit 6085 hectare in judet

ro

28 Apr, 2006 00:00 928 Marime text

Mobilizare generala in teritoriu

# Peste patru sute de persoane din localitatile judetului situate pe malul Dunarii erau ieri dimineata evacuate * Constanta se situeaza pe locul trei pe tara in privinta suprafetelor de teren agricole inundate, respectiv 6085 hectare * Reprezentantii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit sustin ca pana in acest moment au fost afectate si cateva proiecte Sapard * Cum cotele Dunarii au inceput sa scada spre pranz, sinistratii au inceput sa revina la casele lor

Ieri dimineata erau evacuate peste 450 persoane din cele mai sensibile localitati situate pe malul Dunarii, Oltina fiind de departe in cea mai tragica situatie. Adjunctul sefului Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta Constanta, Niculai Coman, a declarat ca 37 de locuinte din zona Pescarie au curtile inundate, casele fiind protejate cu saci de pamant. Mai mult, cinci case din zona sunt in pericol de prabusire, iar in alte 32 de gospodarii apa balteste.Inundatiile au afectat pana in prezent si 58.977,3 hectare de culturi agricole, cele mai afectate judete fiind Calarasi - 14963,5 hectare, Dolj - 10.688 hectare si Constanta - 6085 hectare. Apele au acoperit, astfel, pasuni si fanete, mii de hectare cu grau si rapita, orz, porumb, legume, floarea soarelui, cartofi, livezi si gradini, iar lista continua.Nici obiectivele si lucrarile construite din fonduri Sapard nu au scapat neafectate de inundatii. Cu toate acestea, revarsarile din sudul si sud-estul tarii nu au produs pagube semnificative. Reprezentantii Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit sustin ca pana in acest moment au fost afectate si cateva proiecte Sapard din judet. Se pare ca autoritatile locale nu vor fi puse la plata, intrucat in urma unor situatii de calamitate beneficiarii de proiecte finantate prin Programul Sapard pot invoca clauza de forta majora, comunicand acest lucru Agentiei in termen de 5 zile de la producerea evenimentului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii