Dupa bungee jumping, Iulia Vantur a ales parasuta la Tuzla
Dupa bungee jumping, Iulia Vantur a ales parasuta la TuzlaIubita lui Marius Moga şi-a serbat ziua de naştere pe aerodromul de la Tuzla, unde a sărit pentru prima oară cu paraşuta.
„De multă vreme mi-am propus să sar cu paraşuta, iar Marius, atent la dorinţele mele, a reuşit să mă surprindă în cel mai potrivit moment. Activităţile care dau culoare vieţii, care ne scot din monotonie şi normalitate, m-au atras dintotdeauna. Pe lângă sărituri, am făcut parasailling, rafting şi scufundări", a povestit Iulia Vântur. Vedeta Tv
este o mare amatoare de senzaţii tari, iar în urmă cu cinci ani a demonstrat-o făcând bungee jumping, de la o înălţime de 3.000 de metri. „A fost o combinaţie de suspans, teamă, plăcere şi libertate. Parcă timpul se oprise în loc, iar când instructorul a deschis paraşuta, am primit cea mai inedită urare de la mulţi ani - în aer", a mai spus aceasta. După săritura în tandem pe care a făcut-o alături de instructorul Adrian Constandache, cel cu care a sărit, şi primarul Constanţei, Radu Mazăre, a plecat spre Bucureşti, unde prietenii şi familia îi pregătiseră o petrecere surpriză.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp