După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială
După decizia CCR: Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează
06 Jul, 2022 08:56
ZIUA de Constanta
1376
Marime text
Un număr de 67 de foşti parlamentari au câştigat la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv, recuperarea pensiilor speciale pierdute în urma adoptării, anul trecut, a unei legi în Parlament.
În aprilie 2021, foştii parlamentari au dat în judecată secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru a-şi recupera pensiile speciale.
Procesul s-a "plimbat" pe la mai multe instanţe, iar în final magistraţii de la Tribunalul Bucureşti au fost nevoiţi să dea câştig de cauză reclamanţilor, după ce Curtea Constituţională a stabilit, pe 5 mai, că legea de abrogare a pensiilor parlamentarilor este neconstituţională.
Când se aplică efectele hotărârii CCR
Efectele hotărârii CCR se aplică de la data de 10 iunie, când a fost publicată motivarea în Monitorul Oficial.
"Admite cererea în parte. Obligă pârâţii Secretariatul General al Camerei Deputaţilor şi Secretariatul General al Senatului să repună pe reclamanţi, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, în plată cu indemnizaţia pentru limita de vârstă, prevăzută de art. 49 din Legea nr. 96/2006, şi pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor şi Parlamentul României - Senatul să plătească reclamanţilor, raportat la calitatea fiecăruia de deputat/ senator, această indemnizaţie, începând cu data de 10.06.2022. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată. Cu apel în 30 zile de la comunicare", se arată în decizia tribunalului, luată săptămâna trecută.
Printre cei care au câştigat în instanţă recuperarea pensiilor speciale se află:
* Călin Popescu-Tăriceanu (cinci mandate de deputat şi două de senator, fost premier şi preşedinte al Senatului, lider al PNL şi ALDE) - conform ultimei declaraţii de avere, din 2021, deţine cinci apartamente şi o casă de vacanţă, două terenuri, cinci maşini şi o motocicletă, acţiuni la mai multe firme, bijuterii şi ceasuri de 60.000 de euro, dar şi peste 300.000 euro în conturi;
* Silviu Prigoană (deputat din partea PDL în legislatura 2008 - 2012) - a făcut avere cu afaceri din salubritate, prin firma Rosal Group, şi a fondat mai multe posturi de televiziune. În declaraţia de avere depusă în 2008, pe vremea când era parlamentar, Prigoană menţiona 11 terenuri în Bucureşti, Poiana Braşov, Cernica, Mogoşoaia sau Braşov, 7 case, 3 apartamente (între care unul în oraşul american Chicago - evaluat la 850.000 de dolari) şi o casă de vacanţă la Bran, bunuri de valoare (timbre, ceasuri, tablouri) de peste 400.000 de euro, acţiuni şi împrumuturi la zeci de firme, dar şi credite şi ipoteci;
* Dan Radu Ruşanu - fost deputat şi senator din partea PNL, fost preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară. În prezent, este membru în Consiliul de Administraţie al BNR. În declaraţia de avere din 2020, Ruşanu menţiona că familia sa deţine şase terenuri, printre care 3,8 hectare teren agricol la Rucăr (Argeş), 83 hectare teren agricol şi 146 hectare pădure la Fundata (Braşov), un hectar teren intravilan la Voluntari sau 0,6 hectare teren la Dâmbovicioara (Argeş). La capitolul venituri, el a trecut 53.000 lei indemnizaţia anuală de la BNR şi 8.800 lei de la o firmă, 93.000 lei din vânzarea unui teren, dar şi o pensie de 175.000 lei.
Pe lista foştilor parlamentari cu pensii speciale se află şi angajaţi în diverse funcţii şi demnităţi la stat:
* Ilie Sârbu (trei mandate de senator, ministru al Agriculturii în Guvernul Năstase şi Guvernul Boc) - în prezent este vicepreşedinte al Curţii de Conturi. În declaraţia de avere din 2022, el menţiona la capitolul venituri un salariu anual de 320.000 lei de la Curtea de Conturi, plus o pensie de 68.000 de lei, venituri mai mici faţă de anul anterior, când încasase şi 106.000 pensie de la Senat;
* Eugen Nicolăescu (cinci mandate de deputat PNL şi ministru al Sănătăţii în Guvernul Tăriceanu) - ocupă în prezent postul de viceguvernator al Băncii Naţionale a României, calitate în care a încasat, conform declaraţiei de avere din 2021, venituri salariale anuale de peste un milion de lei (200.000 euro), la care se adaugă 32.159 lei de la Universitatea "Dimitrie Cantemir" (indemnizaţie profesor universitar, decan şi vicepreşedinte al consiliului de administraţie), 55.440 lei pensie limită de vârstă (doar pentru cinci luni din anul 2020), 42.350 lei (pentru ultimele patru luni ale anului 2020) - pensie de la Camera Deputaţilor şi 21.000 lei - chirie încasată pentru un apartament;
* Vasile Blaga - încasează un salariu lunar de peste 7.000 de euro de la Parlamentul European.
Tot pe lista foştilor parlamentari cu pensii speciale câştigate în instanţă se află oameni care au deţinut funcţii importante în statul român sau în partidele din care au făcut parte: Octav Cozmâncă (trei mandate de senator, fost ministru al Administraţiei şi secretar al PDSR pe vremea lui Ion Iliescu), Nicolae Văcăroiu (fost premier şi preşedinte al Curţii de Conturi), Adrian Severin (fost ministru de Externe, cinci mandate de deputat, fost europarlamentar, are o condamnare definitivă de 4 ani închisoare pentru corupţie), Norica Nicolai (fost europarlamentar), Dan Mircea Popescu (un mandat de deputat şi patru de senator PSD, fost ministru al Muncii), Irina Loghin (deputat şi senator între 2000 şi 2008 din partea PRM), Mădălin Voicu, Victor Boştinaru, Corneliu Ciontu, Radu F. Alexandru, Mihai Mălaimare, Şerban Mihăilescu, Tudor Mohora, Ristea Priboi.
În februarie 2021, plenul Parlamentului a abrogat pensiile speciale ale senatorilor şi deputaţilor, însă pe data de 5 mai Curtea Constituţională a decis că legea este neconstituţională.
Între timp, sute de foşti deputaţi şi senatori au acţionat în instanţă Parlamentul pentru a-şi recâştiga pensiile.
Sursa: Agerpres

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii