Eficientizarea energetică și reabilitarea blocurilor, la Tulcea. Primăria Municipiului face un apel către toate asociațiile de proprietari
Eficientizarea energetică și reabilitarea blocurilor, la Tulcea. Primăria Municipiului face un apel către
19 Mar, 2022 09:33
ZIUA de Constanta
1738
Marime text
În curând vor fi lansate programele naționale și europene pentru finanțarea lucrărilor de eficientizare energetică a blocurilor de locuințe.
Primăria Municipiului Tulcea intenționează să includă în aceste programe cât mai multe blocuri de locuințe, în condiții cât mai avantajoase pentru proprietari. Depunerea proiectelor presupune parcurgerea mai multor etape premergătoare, primul pas fiind obținerea acordului în cadrul Asociațiilor de Proprietari.
Primăria Municipiului Tulcea face un apel către toate asociațiile de proprietari să întreprindă toate demersurile pentru a se putea încadra ca beneficiari eligibili.
Adunarea generală a asociaţiei de proprietari hotărăşte, cu acordul a două treimi din numărul total al proprietarilor, asupra lucrărilor de modernizare și eficientizare energetică. Acest acord nu atrage după sine niciun cost pentru proprietari.
Odată publicate programele de finanțare, va fi cunoscută și valoarea contribuției proprii, ce va trebui acoperită de către Primărie sau/și Asociație. Ulterior, fiecare asociație va decide dacă se va înscrie pentru efectuarea lucrărilor.
În funcție de fiecare program în parte, vor fi incluse diverse tipuri de lucrări:
- Reparații ale subsolului, ale instalațiilor, conductelor, gurilor de scurgere, fațadelor, scărilor, tavanelor, rosturilor, acoperișului etc;
- Înlocuiri ale liftului, tablelor, glafuriilor interioare și exterioare etc;
- Remontarea aparatelor de aer condiționat, a antenelor, a interfonului etc;
- Izolarea termică a pereților, înlocuirea sau reparația tâmplariilor existente, a spațiilor comune, refacerea teraselor etc;
La această dată, în procesul de reabilitare și eficientizare energetică, sunt implicate 25 de asociaţii, totalizând 132 scări și 2439 apartamente.
Reducerea costurilor la facturile de energie va fi un avantaj concret și imediat pentru fiecare beneficiar.
Totodată, lucrările vor duce la îmbunătățirea esteticii urbanistice generale, sporirea confortului și, nu în ultimul rând, la creșterea valorii locuințelor respective pe piața imobiliară.
Eficientizarea energetică este un subiect tot mai actual, reducerea consumului de gaze naturale fiind un obiectiv foarte important pe agenda europeană.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii