Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:29 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elan Schwartzenberg, printre asociați Un fost director de televiziune își deschide o afacere în Mamaia!

ro

27 May, 2016 00:00 5035 Marime text
Deși sezonul estival a început de aproximativ o lună, încă mai sunt agenți economici în întârziere, dar dornici să își deschidă o afacere pe litoralul românesc. În acest sens, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral (ABADL) a obținut, ieri, pentru Seaview Advertising SRL, de la Primăria Constanța, un certificat de urbanism. Cu alte cuvinte, în stațiunea Mamaia, sectorul 1, subsectorul 5, Seaview Advertising SRL ar urma să amenajeze o plajă turistică, printr-o investiție realizată de Geatonyo & Mare Nero SRL. Certificatul de urbanism eliberat de Primăria Constanța are o valabilitate de doi ani.

Istoria Seaview Advertising SRL

Societatea Seaview Advertising SRL are sediul în municipiul Constanța, pe strada Maior Gheorghe Șonțu numărul 10, și a fost înființată în anul 2004. Printre acționari îi găsim pe: Carmen Antoanela Stăncescu, născută în luna august a anului 1971, în localitatea Găești din județul Dâmbovița, cu o participație de 3%, Elena Geraldina Neagoe, născută în luna ianuarie a anului 1969, în Sectorul 5 din București, cu o participație de 7%, Emilian Schwartzenberg, născut în luna aprilie a anului 1967, în Iași, cu o participație de 49%, Ionuț Sorin Barbu, născut în luna noiembrie a anului 1974, în Constanța, cu o participație de 36%, și Oana Mihaela Schwartzenberg, născută în luna mai a anului 1978, în București, cu o participație de 5% la cota de profit și pierderi a companiei.
 
Administratorul societății este Ionuț Sorin Barbu. Principalele domenii de activitate ale societății sunt constituite din activități ale agențiilor de publicitate și servicii de reprezentare media, conform datelor de la Registrul Comerțului.
 
Societatea a avut în anul 2014, căci din acest an sunt disponibile cele mai recente date, o cifră de afaceri de 3.465.084 de lei, datorii totale de 2.195.519 lei, venituri totale de 3.774.137 de lei și cheltuieli totale de 3.126.748 de lei. Societatea a avut, în același an, un număr mediu de 14 angajați. De altfel, am putea spune că societății i-a mers tot mai bine de la înființare și până în prezent. În 2014, anul în care a fost fondată, a avut doar doi angajați, în următorul an, același număr de angajați, iar din 2006 au început și creșterile. În anul 2006, societatea a avut patru angajați, un an mai târziu, numărul s-a dublat, iar în anul 2008, numărul angajaților societății ajunsese la 12. În anii 2010, 2011 și 2013, firma a avut cel mai mare număr al angajaților: 18. De menționat că, la sfârșitul lunii martie a acestui an, societatea nu avea nicio datorie la bugetul de stat.

Ionuţ Barbu, fost director de televiziune locală

Ionuţ Barbu este una dintre figurile publice cu notorietate în Constanţa. Cunoscut drept unul dintre oamenii alături de care Elan Schwartzenberg a derulat de-a lungul timpului afaceri, dar şi ca apropiat al fostului primar, Radu Mazăre, Barbu a fost directorul general al staţiei Realitatea TV Constanţa. La momentul înfiinţării postului, Barbu declara: „Eu, ca persoană, sunt asociat cu Elan în mai multe afaceri. El este proprietarul Realitatea Media. Realitatea Constanţa este o licenţă a Realitatea Media pentru oraşul Constanţa, a cărei staţie este construită de un SRL. Acest SRL se numeşte Realitatea Media Constanţa şi este proprietatea firmei Media Consulta, a domnului Craiu (n.r. Mihai Craiu). Eu conduc acest business din mai multe considerente, fără bani. Sunt director general. Mihai Craiu este acţionar unic, este licenţă, este o frecvenţă pe care o are în baza unui contract. Nu mă voi implica în linia editorială, ci de tot ce ţine de creşterea audienţei acestei staţii“.
 
Ionuț Barbu este acționar în mai multe societăți, conform datelor de la Registrul Comerțului. Printre aceste firme se numără: Canin Escort Security SRL, Elite Center SRL, Follow Me SRL, Ideea Construct & Media SRL, aflată în lichidare, Power Marine SRL, Seaview Media SRL și Takys SRL. Toate aceste firme au sediile în Constanța.

 Legături cu Avraham Morgenstern

Omul de afaceri Elan (Emilian) Schwartzenberg s-a născut pe 25 aprilie 1967, în România, şi a urmat Facultatea de Stomatologie din Iaşi. Liceul şi armata le-a făcut însă în Israel. Provine dintr-o familie de medici. Chiar dacă şi el a devenit doctor, nu a profesat niciodată. A fost soţul Mihaelei Rădulescu, mama fiului său, Ayan. În urmă cu doi ani, numele lui Elan Schwartzenberg a fost amintit într-un dosar în care Radu Mazăre este suspectat că ar fi primit mită de la omul de afaceri Avraham Morgenstern, reprezentantul SC Shapir Structures SRL.
 
În prezent, Schwartzenberg este acționar și în Seaview Media SRL, News Television Romania SRL, companie aflată în faliment, și în Exclusiv Art SRL, firmă aflată în lichidare.

Despre Geantonyo & Mare Nero SRL, investitorul de pe plajele din Mamaia

În ceea ce privește firma care va realiza investiția pe viitoarea amenajare de plajă, adică, SC Geantonyo & Mare Nero SRL, aceasta are sediul pe strada Liliacului din orașul Ovidiu, județul Constanța. Denumirea societății provine chiar de la numele celor doi asociați. Firma este nouă pe piață, întrucât a fost înființată în luna aprilie a acestui an.
Structura acționariatului societății este împărțită în mod egal între tânărul Gean-Hasan Mamut, născut în luna septembrie a anului 1995, în orașul Constanța, și Antonio Clemente, născut în luna octombrie a anului 1959, în Roma, capitala Italiei. De menționat că cel din urmă este și administratorul firmei. Societatea se ocupă de „activități recreative și distractive”, conform datelor de la Registrul Comerțului.
 
Antonio Clemente mai figurează ca acționar și în societatea Empire SRL, cu sediul în județul Suceava.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii