Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:09 10 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elena Preda a fost deja reclamata la ISJ

ro

09 Feb, 2005 00:00 2940 Marime text

Angajatii Palatului Copiilor vor depune plangere impotriva noului director

Scrisoarea a fost semnata de 21 cadre didactice care isi desfasoara activitatea in cadrul institutiei amintite * In plangerea respectiva, salariatii palatului afirma ca Inspectoratul Scolar Judetean a instalat-o abuziv pe Elena Preda pe functia de director * Cadrele didactice o sustin pentru postul de director pe Gheorghita Handrea, profesor de inot

Asa cum era si normal, in urma depunerii demisiei fostului director al Palatului Copiilor din Constanta, Dumitru Lungu, conducerea Inspectoratului Scolar Judetean a decis numirea cu delegatie, a unei alte persoane pe aceasta functie. Ca urmare, Lungu a fost inlocuit cu directorul Scolii nr. 2 din Valul lui Traian, profesorul Elena Preda. Despre experienta didactica a celei din urma, inspectorul scolar general, Petrica Miu, declara in urma cu aproximativ doua saptamani ca respectiva a condus scolile din Valul lui Traian si Viisoara foarte multi ani. "A fost un director foarte bun, constiincios, care si-a dat tot interesul. De asemenea, este o persoana care stie sa comunice foarte bine, motiv pentru care am si ajuns la concluzia ca este cea mai potrivita pentru aceasta functie". Cu toate acestea, nemultumirile din partea angajatilor palatului nu au intarziat sa apara. Mai ales cadrele didactice care isi desfasoara activitatea in cadrul institutiei au respins ideea de a fi condusi de un alt profesor din exterior. Protestele lor s-au concretizat in urma cu doua zile, intr-o petitie trimisa inspectorului Petrica Miu. Scrisoarea a fost semnata de 21, din cele 38 de cadre didactice care isi desfasoara activitatea la Palatul Copiilor Constanta. In plangerea respectiva, salariatii palatului afirma urmatoarele: "Colectivul cadrelor didactice al Palatului Copiilor isi reafirma hotararea de a nu accepta directorul impus abuziv de dumneavoastra, solicitandu-va numirea unui alt director din cadrul institutiei noastre". In replica, Miu a declarat ieri, ca Elena Preda a fost numita in functia de director interimar al Palatului Copiilor in mod legal. "Legea spune ca inspectorul scolar general are dreptul sa numeasca, prin delegatie sau detasare, un director. Palatul este o institutie conexa, ca si Casa Corpului Didactic si este subordonat direct inspectorului scolar general", a explicat acesta. Tot in petitia adresata conducerii Inspectoratului Scolar Judetean, profesorii din cadrul Palatului Copiilor mentioneaza ca o propun, si o sustin in acelasi timp, in functia de director pe Gheorghita Handrea, profesor de inot. Insa inspectorul scolar este de alta parere, spunand ca aceasta nu are cursuri de management, fapt pentru care nu poate ocupa postul amintit. Cu toate acestea, cadrele didactice si-au ignorat directorul numit de ISJ, inca de la sedinta de instalare pe functie, fiind nemultumite de faptul ca provine de la o unitate de invatamant din afara institutiei.Totodata, Miu sustine ca petitia intocmita de cele 21 de cadre didactice de la Palatul Copiilor Constanta este ilegala. "Sunt acuzat de numire abuziva in functie. Logic, daca ei considera acest lucru ar fi trebuit sa specifice si un articol din Lege care face referire la acest fapt. Petitia este ilegala. Cand faci un abuz, inseamna ca ai incalcat legea, ori noi nu am incalcat-o deloc", a conchis Miu. De asemenea, acesta a mai afirmat ca in cursul zilelor urmatoare va purta o discutie cu profesorii semnatari in cadrul careia se vor dezbate toate aceste probleme. Totusi, zilele acestea s-au auzit numeroase zvonuri, conform carora, salariatii palatului vorbesc intre ei despre declansarea unui protest impotriva mentinerii pe functia de director interimar al profesorului Elena Preda. Inspectorul scolar general spune ca, in cazul in care vor iesi in strada, profesorii vor comite o ilegalitate si vor risca sa-si piarda locurile de munca. "Trebuie sa respectam Legea. Daca ei vor trece la proteste, inseamna ca vor incalca legea si sanctionarea lor va fi inevitabila", a precizat Petrica Miu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii