Elena Udrea „Voi fi un partener al lui Radu Mazare"
Elena Udrea: „Voi fi un partener al lui Radu Mazare"
„Interesul meu
este ca turismul de pe litoral să funcţioneze"
Interviu acordat de
ministrul Turismului, Elena Udrea
Alianţa de la
guvernare a fost o surpriză pentru toată lumea. Mai mult decât atât, Radu
Mazăre a fost un personaj înfierat de PD-L încă de la bun început. Acum s-a
ajuns la această alianţă, staţi la aceeaşi masă. Credeţi că veţi face un
parteneriat până veţi pune turismul pe picioare sau va rămâne aşa situaţia
pentru o perioadă îndelungată?
Eu pe lista de obiective am ca punct principal să fac turismul să meargă.
Să aduc turismul românesc acolo unde are resurse să fie, astfel încât aportul
la bugetul naţional şi la PIB să fie în România cum este în alte ţări, foarte
ridicat. Interesul meu este ca turismul de pe litoral să funcţioneze. Voi fi un
partener fără ezitare al administraţiei publice locale, al domnului primar Radu
Mazăre şi al domnului preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu. Toţi ştim ce
înseamnă dezvoltarea turismului litoral.
Se va trece peste
orice duşmănii politice existente până în momentul naşterii noii alianţe de la
guvernare?
Eu spun că avem o coaliţie care funcţionează, un parteneriat pentru România
care cuprinde şi turismul românesc, pentru care eu, fără niciun fel de rezervă,
vin alături de echipa autorităţii publice locale de la Constanţa.
Aţi preluat în
programul dvs. de la audieri câteva dintre proiectele lui Radu Mazăre, cum ar
fi orăşelul lacustru şi insulele de pe mare. Vi se par punctele de atracţie
pentru viitorul Constanţei şi al turismului de pe litoral?
Nu, nu le-am preluat în program. Le-am dat ca exemplu la o întrebare legată
de oportunităţile litoralului românesc. Am dat ca exemplu proiectele primarului
Mazăre şi ale CJC, ca proiecte concrete care există şi ar trebui, în măsura în
care se poate, să se şi realizeze şi să fie susţinute. Proiectele pe care
administraţia publică locală le are şi prestatorii de servicii le au legate de
dezvoltarea turismului de pe litoral vor avea susţinerea ministerului, atâta
timp cât sunt utile şi nu încalcă alte prevederi, cum ar fi legislaţia mediului
spre exemplu.
Aţi spus că zona
Corbu ar fi bună pentru mult-discutata mutare a Vămii Vechi. Credeţi că această
decizie va face ca piaţa imobiliară din Corbu să ia avânt? Vor creşte preţurile
la terenuri?
Nu am spus că va fi acolo. Sunt tot felul de opinii, de variante. Ideea
este că nu îi vom lăsa să mai construiască aşa cum au făcut în Vama Veche. În
momentul în care se stabileşte zona, se va face un PUZ care va permite numai un
anumit tip de construcţii în zona respectivă. În principal, doar construcţii de
sezon. Şi, repet. Toate astea după un PUZ care să fie în concordanţă cu ce
dorim noi de la această zonă. Nu va fi un rai imobiliar pentru că nu îi vom
lăsa să construiască acolo. Sectorul imobiliar va fi stopat. Vom atrage
investitori, dar pe un plan făcut de minister, în colaborare cu administraţia
publică locală. Noi vom spune ce se întâmplă acolo, iar cei care vor dori să
facă astfel de activităţi pot veni, dar nu se va mai construi cum s-a făcut în
Vamă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp