Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:39 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elevii problema, subiectul unor raportari saptamanale catre minister

ro

18 Apr, 2005 00:00 735 Marime text
Circulara recenta trimisa in unitatile de invatamant de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii prin care se cere o raportare saptamanala a starii disciplinare a elevilor dar si profesorilor este considerata, in majoritatea unitatilor de invatamant constantene, binevenita, in special de cadrele didactice. Astfel, acestea sunt de parere ca aceasta noua cerere a ministerului are un aspect pozitiv, deoarece unii elevi si-au permis cam multe fata de colegi, profesori si chiar parinti, dupa 1990. "Ei au inteles ca pot fuma, intra in baruri si injura profesorii. Poate astfel se va termina si cu relatiile unor elevi care nu pot fi sanctionati, intrucat sunt cunostintele nu stiu cui anume", ne-a declarat Maria S. Aceasta crede ca si profesorilor trebuie sa li se ceara sa aiba un comportament exemplar, nu doar elevilor. In opinia sa, este normal ca starea disciplinara a elevilor sa fie analizata saptamanal pentru ca si ei sa inteleaga ca scoala este o institutie si trebuie sa respecte regulamentele scolare, ca au si obligatii, nu doar drepturi. Ea mai este de parere ca trebuie avuta mare atentie pentru ca sa nu se cada in cealalta extrema, a unei severitati exagerate in dorinta cresterii gradului de disciplina al elevilor si profesorilor. La randul lui, profesorul Gheorghe C. este si el de parere ca noua solicitare a Ministerului Educatiei si Cercetarii este sceptica, in privinta circularei nr. 24.866, ca aplicarea ei ar contribui la imbunatatirea situatiei scolare din unitatile de invatamant. "Este foarte buna o monitorizare a disciplinei in scoli. Nu stiu daca realmente aceasta va contribui la o imbunatatire dar nu respingem nimic din ce poate fi bun. Problema este sa nu fie un alt experiment al Ministerului", a conchis acesta. De precizat ca circulara amintita cere unitatilor scolare sa consemneze abaterile elevilor dar si pe cele ale profesorilor, sa le transmita, prin sisteme electronice de comunicare, periodic Inspectoratului Scolar Judetean. In plus, conducerii scolilor li se cere sa adopte si masuri ferme impotriva celor care incalca regulamentele dar sa si adopte atitudini preventive.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii