„Emoție și Rugăciune” Concert Caritabil la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna, județul Constanța
„Emoție și Rugăciune”: Concert Caritabil la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Cumpăna, județul


Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din comuna Cumpăna, județul Constanța, va găzdui concertul caritabil „Emoție și Rugăciune”, sâmbătă, 29 martie 2025, începând cu ora 18:00.
Participând la acest eveniment deosebit în care muzica va deveni punte între suflete, publicul va avea parte de o experiență artistică și emoțională de o profunzime aparte.
„În perioada Postului Mare al Paștelui, dedicată introspecției și solidarității, acest concert propune o călătorie sonoră de excepție, în care vocile interpreților remarcabili vor aduce în prim-plan frumusețea muzicii sacre conturând Icoana Răstignirii în Culorile Muzicii Creștin-Ortodoxe.”, a transmis Parohia Cumpăna.
P.C. Pr. Florian Popa, P.C. Pr. Corneliu Chivu, Arhid. Ionuț Boancheș, Arhid. Valentin Vădănoiu, Baritonul Alexandru Chiriac.
Pe lângă dimensiunea artistică, concertul poartă și un mesaj de solidaritate. Fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi redirecționate către Asociația de Sprijin a Copiilor cu Autism „Bărcuța Fermecată”, sprijinind astfel copiii care au nevoie de terapii și îngrijire specială.
„Să nu uităm niciodată că Mântuitorul ne învață că „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor.”(Matei 18, 20).
Invităm, așadar, iubitorii de muzică, cultură și frumos să ni se alăture pentru o seară de armonie, emoție și generozitate. Fiecare gest contează și poate aduce o schimbare reală în viața celor care au nevoie.”, a spus P.C. Pr. Paroh Ion SOARE, Parohia “Sfânta Cuvioasă Parascheva” Cumpăna II.
Cont bancar: RO24 RNCB 0614 1504 0049 0001
Beneficiar: Asociația de Sprijin a Copiilor cu Autism „Bărcuța Fermecată”
Pentru informații suplimentare, puteți contacta:
Tel. +40 (788) 434 379
E-mail: parohiacumpana2@yahoo.com
Facebook: https://www.facebook.com/cuvioasaparachiva.cumpana
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp