Eroi în timpul liber Pompieri abia ieșiți din tură au salvat doi oameni dintr-un incendiu. Deznodământul putea fi trist
Eroi în timpul liber: Pompieri abia ieșiți din tură au salvat doi oameni dintr-un incendiu. Deznodământul
23 Oct, 2022 13:28
ZIUA de Constanta
1372
Marime text
Trei pompieri care ieşiseră din tură duminică dimineață, au salvat două persoane aflate într-o casă cuprinsă flăcări, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare.
Au intrat în locuinţă şi au scos două persoane, care dormeau. Ei au intervenit până la sosirea colegilor pentru limitarea propagării incendiului şi au sprijinit forţele de intervenţie în lichidarea acestuia, potrivit ISU Satu Mare.
Anunțul ISU Satu Mare
Andrei, Ionuț și Ghiță, pompieri în cadrul Detașamentului de Pompieri Carei, au ieșit dimineață din tura de serviciu și în drumul lor spre casă, în localitatea Moftin, au observat un nor de fum.
- " Băieți hai să mergem să vedem ! "
Colegii noștri ajungând la locuința de unde ieșea fumul, au realizat că acoperișul casei ardea.
- " Eu sun la 112, voi intrați să vedeți dacă nu e cineva în casă ! " exclamă Andrei.
Ghiță și Ionuț au intrat în locuință și au scos două persoane din incendiu.
Persoanele dormeau și fără intervenția promptă a colegilor deznodământul putea fi trist.
Ei au intervenit până la sosirea colegilor pentru limitarea propagării incendiului și au sprijinit forțele de intervenție în lichidarea acestuia. Doar după finalizarea intervenției aceștia și-au reluat drumul către familiile lor.
" Noi am făcut un lucru normal și cu siguranță oricine ar fi intervenit ca și noi" au relatat la unison cei trei colegi.
Noi, colectivul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Someș" al județului Satu Mare, suntem onorați că am primit șansa de a fi colegi cu voi, suntem mândri și vă mulțumim în primul rând pentru modestia de care dați dovadă.
" Unele medalii se agață de suflet nu pe haină"
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii