Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:50 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Este o poluare istorică“ OMV Petrom-Petromar, amendată de Garda Națională de Mediu pentru terenul acoperit de reziduuri petroliere de la Vadu

ro

12 Apr, 2019 15:08 5013 Marime text


În perioada 1-5 aprilie, Garda Națională de Mediu a efectuat un control pe plaja Vadu, care face parte din rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în urma sesizărilor privind poluarea cu petrol. În urma acestuia, Garda Națională de Mediu a amendat OMV Petrom-Petromar cu 60.000 de lei, pentru că nu deține acte de reglementare pentru activitatea desfășurată în zonă și a fost dispusă măsura sistării activității până la obținerea actului de reglementare.
 
În timpul controlului, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au constatat că terenul care face obiectul sesizării este acoperit parțial cu reziduuri petroliere și este situat în perimetrul a două casete îndiguite (diguri de nisip) ce aparțin companiei amintite. Comisarii au menționat că, până în 1994, în zona respectivă au fost depuse “materiale rezultate din dragarea celor două iazuri”.
 
Poluare istorică
 
„Existența reziduurilor petroliere pe amplasamentul celor două casete este o poluare istorică. În anul 1994 terenul menționat mai sus intră în proprietatea Rompetrol Rafinărie SA și se sistează depunerea materialelor rezultate din dragarea iazurilor”, au precizat comisarii Gărzii Naționale de Mediu.  Terenul acoperit parțial de reziduuri petroliere este situat la circa 2 km de plaja Vadu, care se află în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Din constatările comisarilor a rezultat că plaja nu a fost afectată de poluare.
 
Rompetrol Rafinărie, plan ecologizare a amplasamentului
 
Rompetrol Rafinare cooperează și oferă sprijin deplin tuturor autorităților implicate în identificarea poluatorului, limitarea poluării și remedierea tuturor problemelor. De altfel, în timpul controlului, Rompetrol Rafinărie a prezentat un plan preliminar de ecologizare a amplasamentului. Având în vedere faptul că planul cuprinde doar elaborarea caietului de sarcini, atribuirea prin procedură a lucrărilor și finanțarea pe etape a acestora, Garda de Mediu a dispus o măsură urgentă. “Să elaboreze planul final de ecologizare, conform căruia se va desfășura acțiunea de decontaminare, cu etape și termene clare și să vă informeze UAT Corbu, Comisariatul General al Gărzii de Mediu și Administrația Rezervația Biosferei Delta Dunării”, a transmis Garda Națională de Mediu. De asemenea, în urma controlului la UAT Corbu, comisarii au decis să “emită, cu promptitudine, autorizările necesare efectuării lucrărilor de eliminare a acestor reziduuri și e ecologizare a amplasamentului aflat pe raza UAT Vadu.”  S-a mai mai stabilit, totodată, “obligația de a supraveghea activitățile operatorilor economici pentru prevenirea/eliminarea unor eventuale poluări accidentale pe raza UAT” și “obligația de a urmări ca deținătorii, cu orice titlu, de suprafețe terestre și acvatice, supuse unor lucrări de refacere ecologică sau aflate într-o arie naturală protejate, să aplice și/să respecte măsurile stabilite de autoritatea competentă pentru protecția mediului.” În timpul aceluiași control, comisarii Gărzii Națioanle de Mediu au mai identificat două conducte de aprovizionare, una cu țiței și una cu metan, aparținând OMV Petrom SA – PETROMAR, amplasate la limita de proprietate cu terenurile mai sus menționate, însă nu au fost observate avarii accidentale.  De asemenea, a fost dispusă măsura sistării activității până la obținerea actului de reglementare.
 
 Citește și:


Mediul înconjurător, o responsabilitate pentru conducerea Rompetrol Rafinare 
 
Precizări despre decontaminarea terenului de la Vadu. Cum va acţiona Rompetrol Rafinare

 Rompetrol Rafinare va ecologiza terenul poluat de la Vadu, judeţul Constanţa. Ce spun autorităţile locale
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii