Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:38 19 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evaziune zero în industria tutunului în România. Ce spune Marcel Ciolacu

ro

05 Sep, 2023 12:32 1048 Marime text
foto: Facebook.com
  • El a adăugat că datoria Guvernului este să investească cât mai mult în industrii care au evaziune zero.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că industria tutunului are „evaziune zero“ în România, transmite Agerpres

„Este impresionantă tehnologia de vârf pe care o folosiţi, designul produsului şi, nu în ultimul rând, comunitatea pe care aţi creat-o cu angajaţii acestei afaceri. (...) Până acum s-au investit aproape 600 de milioane de dolari, urmează o investiţie iarăşi de aproximativ 130 de milioane de dolari în viitor, sunt cifre care impresionează şi fac ca dumneavoastră să fiţi un contribuitor la bugetul statului foarte important.

Aşa cum spunea în întâlnire ministrul Finanţelor, aţi plătit impozite de aproximativ 500 de milioane de euro, este o cifră impresionantă.

Mai mult, faptul că 90% din producţia dumneavoastră merge în acest moment la export pe mine ca şi prim-ministru nu poate decât să mă bucure, pentru că mai echilibrăm din balanţa comercială a României. (...)

Nu pot să nu vă spun şi faptul că industria dumneavoastră are evaziune zero. Asta în România, unde avem unul dintre cele mai înalte nivele ale evaziunii din Uniunea Europeană", a spus Ciolacu la evenimentul de marcare a 30 de ani de activitate a Philip Morris în România.


El a adăugat că datoria Guvernului este să investească cât mai mult în industrii care au evaziune zero.

„Am să încurajez în continuare orice investiţie în această locaţie şi nu numai“, a menţionat premierul.


Marcel Ciolacu a mai spus că toată lumea implicată în această industrie trebuie să înţeleagă că "avem cu toţii o uriaşă responsabilitate" şi anume "să conştientizăm foarte clar că orice dependenţă trebuie să fie evitată şi combătută".

„Ca părinte cred cu tărie că nicotina, consumul de tutun în orice formă nu va aduce niciun beneficiu sănătăţii individuale sau colective, de aceea, chiar acum câteva săptămâni, Guvernul pe care îl conduc a aprobat o hotărâre prin care produsele de tutun încălzit se supun avertismentelor de sănătate.

Părerea mea, dar asta nu înseamnă că trebuie să ţineţi cont de ea, este că lumea trebuie informată, lumea trebuie să cunoască adevărul, să cunoască riscul şi mai ales să aleagă. Noi creăm oportunităţile, ducem informaţia către populaţie şi populaţia alege", a mai afirmat premierul.

Citește și:

Marcel Ciolacu, anunț despre pensii (VIDEO)

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii