Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:54 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment internaţional la CN APMC Directorul companiei portuare din Dublin - „Portul Constanţa, un important agent în Uniunea Europeană“

ro

19 Sep, 2018 00:00 2372 Marime text
Pentru prima dată în România, Portul Maritim Constanţa a găzduit, ieri, lucrările comitetului executiv al Organizaţiei Porturilor Maritime Europene (ESPO). Scopul întâlnirii a fost ca delegaţii organizaţiei să cunoască Portul Constanţa şi potenţialul pe care îl are acesta, dar şi de a atrage atenţia asupra importanţei transportului maritim şi utilitatea legăturilor atât pe mare, cât pe uscat prin transportul feroviar şi nu numai. La eveniment au participat reprezentanţi ai managementului din peste 30 de porturi europene.
 
Dan Nicolae Tivilichi, directorul general al Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime (CN APM) Constanţa, Lucian Pătraşcu, reprezentantul şi secretarul de stat în aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului Viorel Ştefan, Isabelle Ryckbost, secretarul general al ESPO, şi Eamonn O'Reilley, director general al companiei portuare din Dublin, au vorbit, la începutul evenimentului, despre importanţa Portului Constanţa ca fiind o poartă între est şi vest.
 
Dan Nicolae Tivilichi, directorul general al CN APM Constanţa, a apreciat această primă întâlnire de la Constanţa ca fiind o deschidere către multitudinea de beneficii care le aduce portul maritim, un port regional strategic ce oferă facilităţi pentru comerţul pe mare. Acesta s-a mai referit la importanţa discuţiilor dintre reprezentanţii porturilor maritime din Europa - un alt mod de a uni Europa şi Orientul, un demers care, în timp, se va dezvolta. De asemenea, el a subliniat  importanţa Portului Constanţa pentru Europa şi Orient.
 
Secretarul de stat Lucian Pătraşcu a declarat, la rândul său, că Portul Constanţa este „un punct regional strategic, fiind cel mai mare port maritim din România, foarte bine dezvoltat, care oferă o punte de facilităţi pentru comerţul maritim“.
 
Portul Constanţa are capacitatea de a se extinde mai bine către Europa, însă doar cu condiţia dezvoltării conexiunilor pe căile ferate, rutiere şi a maximizării navigaţiei pe Dunăre. „Acesta trebuie să devină în cel mai scurt timp o poartă de intrare şi ieşire a mărfurilor din Europa spre Orientul îndepărtat. Portul maritim devine treptat o unitate economică complexă a cărei funcţionare este mai amplă în comparaţie cu altele. 74% din mărfurile care intră sau pleacă din Europa se fac prin transportul maritim. Iar acesta trebuie exploatat din ce în ce mai mult. S-a mai menţionat faptul că Guvernul are în vedere un set de priorităţi pentru creşterea potenţialului portului prin creşterea de investiţii pe termen scurt şi lung care să contribuie la recâştigarea cotei de piaţă a mărfurilor şi la reînnoirea infrastructurii. Compania naţională a administraţiei porturilor a implementat o serie de proiecte în infrastructură, precum reabilitarea digurilor, noul terminal pentru containere, terminalul de baraje şi alte proiecte cofinanţate şi de la de la bugetul de stat, dar şi din banii companiei. Îmi exprim toată convingerea că această întâlnire trebuie să influenţeze în mod pozitiv dezvoltarea politicilor din cadrul UE cu scopul de a asigura un sector privat, eficient, rapid şi sigur“, a mai spus Lucian Pătraşcu.
 
La rândul său, Isabelle Ryckbost, secretarul general al ESPO, a mulţumit pentru invitaţie şi a precizat că este onorată să reprezinte această cauză în premieră la Constanţa: „Marea Neagră este o regiune foarte importantă, iar Administraţia Porturilor Maritime a fost foarte activă în cadrul ESPO, Portul Constanţa a fost un membru foarte activ în ultimii ani la Bruxelles, tocmai de aceea am ales să vin aici cu 17 ţări reprezentante“.
 
Portul Maritim Constanţa s-a dovedit a fi unul multifuncţional în foarte multe arii de interes şi de activităţi, un port cu mult potenţial pentru categoriile de mărfuri transportate prin el. „Este esenţial ca aceste investiţii să fi susţinute, mai ales cele legate de transport, pentru a recunoaşte că porturile sunt de mare interes, nu doar pentru transport, dar şi pentru dezvoltarea energetică şi pentru economie. Este o poartă de intrare, însă trebuie să îşi îmbunătăţească legăturile cu centrul Europei, iar Dunărea este un element esenţial în acest caz. Deosebit este faptul că ideea de importanţă a porturilor din punct de vedere economic a fost răspândită rapid în ultimul timp“, a punctat Isabelle Ryckbost.
 
La întâlnire a mai participat şi Eamonn O'Reilley, chief executive al companiei portuare din Dublin, care a declarat: „Văd la Constanţa portul este un important agent în Uniunea Europeană. Această întrevedere extraordinară se poate consolida cu două idei principale. Aceea că influenţa în spaţiul european trebuie să se dezvolte, să crească cât mai mult şi faptul că trebuie să se facă un scop din modul de învăţare de la unii la ceilalţi şi de a împărtăşi experienţe vaste cu cei din jur“, a conchis Eamonn O'Reilley.

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii