Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:55 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment plin de emoție la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, marcat prin două activități (GALERIE FOTO)

ro

28 Apr, 2023 14:17 1290 Marime text
Sursa foto: Facebook Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța

Pe 25 aprilie a avut loc o întâlnire de suflet între trei generații: profesori, absolvenți ai LMM și cadeții din prezent.
 
„Emoțiile și-au pus amprenta încă de la revedere, iar aplauzele foștilor elevi pentru dascălii lor au fost ca un elogiu pentru întregul efort depus. Foștii profesori au vizitat sălile de clasa, cabinetele si laboratoarele colegiului și și-au manifestat admirația fata de dotările existente”, se arată pe postarea de pe Facebook a Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”.
 
Ulterior, în Aula "Amiral Petre Bărbuneanu" a Academiei Navale "Mircea cel Bătrân" au fost derulate două activități: "Arc peste timp" în care absolvenții au acordat diplome și flori foștilor lor profesori, iar cea de-a doua activitate "Ora carierei" a avut doi protagoniști: cam(r) Corneliu Bocai, promoția 1977 și diplomatul Dorin Popescu, promoția 1988. Amintirile celor doi și recunoștința acestora pentru dascălii care i-au format au fost transmise magistral de cei doi. Cadeții au putut cunoaște astfel istoria unei instituții care a stat la baza învățământului liceal de marină, au cunoscut "pilonii" acesteia, după cum amintea prof. Claudia Mateescu, profesor de engleză în cadrul LMM.
 
„Activitatea s-a încheiat cu un sentiment de împlinire și de recunoștință, pentru profesori, respectiv pentru absolvenți, dar și de învățăminte pentru cadeții marinari. Activitatea a fost organizata de Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" și de Asociația Absolvenților LMM "Al. Ioan Cuza". Pe aceasta cale dorim sa adresam mulțumiri AALMM pentru întreaga implicare, comitetului director și d-lui Vasile Banaru, absolvent al promoției 1977, care și-a adus din plin contribuția la organizarea celor doua activități”, se mai arată pe pagina rețelei de socializare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii