Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:14 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evenimente Constanța Vă place Fanfara Muzica Apelor? Haideți la concerte! Programul evenimentelor

ro

18 Jul, 2023 10:05 1548 Marime text

 
Dacă este vară, este din nou fanfară. Iubitorii melodiilor cu rezonanță pe ritmuri vibrante sunt invitați să aleagă fără tăgadă Fanfara Muzica Apelor. Vacanța estivală din luna lui Cuptor poate fi asezonată într-un mod inspirat cu acorduri muzicale speciale pe care cetățenii urbei, dar și turiștii aflați în această perioadă pe litoralul românesc le vor putea (re)descoperi atunci când vor fi pe deplin seduși de frumusețea interpretării unor marșuri militărești, valsuri și cântece de altădată.


Au mai rămas doar câteva zile până când muzica de fanfară va răsuna iar cu aplomb în sufletele celor care îndrăgesc acest gen de eveniment cultural. Prestația artiștilor constănțeni este mereu la înălțime, aceștia fiind pregătiți să transmită tuturor emoție intensă. Reprezentațiile muzicale se vor desfășura în câteva zone – reper din orașul Constanța și vor fi acompaniate de celebre fragmente desprinse din muzică de film, elemente din folclorul autentic și ritmuri cazone., transmite RAJA SA. 

Spectacolele marca Muzica Apelor își propun de fiecare dată să sporească valoarea culturală a cetății prin alegerea atentă a unui repertoriu bogat, dar și printr-o interpretare instrumentală rafinată. Mai mult decât atât, dialogul cu publicul nu se va rezuma doar la cântec, toată lumea fiind invitată și la....dans într-un tempo vioi, specific bucuriei.

Așadar, nu ezitați să simțiți vibrația alămurilor într-o frazare muzicală cadențată atunci când ieșiți la plimbare pe străzile încărcate de istorie ale orașului nostru. Vâsliți în sensul muzicii și prindeți-vă în inimă sunetele magice de pe portativ!, mai transmite sursa citată. 

Concertele Fanfarei “Muzica Apelor” se vor desfășura după următorul program:

•        Vineri – 21 iulie 2023, ora 18.00: Piața Far Constanța;
•        Duminică – 23 iulie 2023, ora 18.00: Piața Ovidiu Constanța;
•        Vineri – 28 iulie 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
•        Sâmbătă – 05 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
•        Duminică – 06 august 2023, ora 19.00: Faleza Cazinou Constanța;
•        Vineri – 11 august 2023, ora 19.00: Piața Far Constanța;
•        Sâmbătă – 12 august 2023, ora 19.00: Piața Ovidiu - Muzeul de Istorie Constanța  
•        Vineri – 18 august 2023, ora 19.00:  Faleza Cazinou Constanța;
•        Duminică – 20 august 2023, ora 19.00: Piața Far.
 


Citește și:

 Constanța. Peste 50 de evenimente culturale la Festivalul de Teatru și Film „Șerban Ionescu” de la 2 Mai
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii