EXCLUSIV. 10.000 de constănţeni sunt aşteptaţi să joace geamparaua dobrogeană multietnică în Piaţa Ovidiu Constanta intră în Cartea Recordurilor de Ziua Dobrogei!
EXCLUSIV. 10.000 de constănţeni sunt aşteptaţi să joace geamparaua dobrogeană multietnică în Piaţa Ovidiu:
27 Oct, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3673
Marime text
La finele secolului al XIX-lea, Dobrogea a revenit la statul român după terminarea războiului din perioada 1877-1878, consemnat în istoria României drept Războiul de Independenţă. Ziua de 14 noiembrie are o semnificaţie specială pentru Dobrogea. La 14 noiembrie 1878, Regele Carol I proclama alipirea Dobrogei la patria-mamă. România a preluat administraţia Dobrogei de Nord de la Rusia în data de 14 noiembrie 1878, când trupele române au trecut Dunărea spre a lua în posesie noua provincie.
La iniţiativa senatorului de Constanţa Christian Gigi Chiru, Ziua Dobrogei devine sărbătoare naţională. „După mai bine de doi ani de când am depus proiectul legislativ privind instituirea zilei de 14 noiembrie ca Ziua Revenirii Dobrogei la România, proiectul a fost aprobat, iar Dobrogea va avea o zi a ei, aşa cum merită. Dobrogenii merită să îşi cunoască istoria şi să se bucure de ea. Le mulţumesc tuturor colegilor parlamentari constănţeni şi tulceni pentru sprijinul acordat acestei iniţiative, pe care am dorit foarte mult să o transform în lege, pentru a se recunoaşte oficial şi public importanţa ţinutului nostru în istoria României. Prin această lege, vom avea prilejul să unim, cel puţin o dată pe an, comunitatea locală, să sărbătorim împreună şi să redăm mândria comunităţii locale“.
Geamparaua dobrogeană vrea să intre în Cartea Recordurilor
Constănţenii sunt chemaţi să celebreze anul acesta data de 14 noiembrie, revenirea regiunii istorice la patria-mamă, într-un cadru special. Senatorul PNL a declarat, în exclusivitate pentru ZIUA de Constanţa, că şi-a propus ca, de Ziua Dobrogei, geamparaua multietnică să intre în Guinness World Records.„În calitate de iniţiator al celebrării Dobrogei, port de ceva vreme o corespondenţă cu cei de la Guinness Records pentru a omologa hora tradiţională dobrogeană în Cartea Recordurilor. Va fi o horă multietnică, la care vor participa reprezentanţii tuturor etniilor care trăiesc într-o atmosferă deosebită în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Ne dorim ca în geampara să se prindă cel puţin 5.000 de dobrogeni, poate chiar 10.000, pentru a ne face cunoscuţi în întreaga lume”, a precizat senatorul Chiru (n.r. aplicaţia a fost aprobată şi urmează să fie validată de reprezentanţii Giunness World Records în timpul evenimentului sau ulterior acestuia).
Geamparaua se va încinge la km 0 al Constanţei, în Piaţa Ovidiu, potrivit programului pus la punct de autorităţile locale şi judeţene.
Regele Mihai, preşedintele Iohannis, Halep şi Patzaichin, invitaţi la eveniment
De asemenea, senatorul Chiru susţine că se va ocupa personal ca la această sărbătoare să ne onoreze oraşul reprezentanţii Casei Regale a României, preşedintele statului, Klaus Iohannis, oficialităţi locale, naţionale şi de la Parlamentul European. Nici ambasadorii Dobrogei în lume nu au fost uitaţi. „Îmi doresc ca alături de noi să fie Simona Halep, Gheorghe Hagi, Horia Tecău sau Ivan Patzaichin, pentru că ne mândrim cu ei, iar ei au dus prin munca şi talentul lor numele Constanţei şi al Dobrogei în lumea largă”, afirmă senatorul constănţean.Plăcinta dobrogeană şi baclavalele vor lua cu asalt Parlamentul!
Pe 16 noiembrie, ca o continuarea a Zilei Dobrogei, Christian Gigi Chiru invită toţi parlamentarii să deguste preparatele tradiţionale dobrogene - plăcinta, baclavalele ori sarailiile sau vinurile de Murfatlar. În cadrul evenimentului, istoricii dobrogeni vor prezenta în cuvinte şi imagini povestea multietnică începută în 1878 şi care dăinuie până în zilele noastre.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- chivu andrei 27 Oct, 2015 04:57 in loc sa-i bagati in....cartea recordurilor pentru rezultatele zero pe toti deputatii si senatorii de Constanta, le mai faceti si reclama acum ca ne cheama sa sarbatorim saracia...