Exercițiul medical interinstituțional MASCAL 22, desfășurat în trei baze militare printre care și cea de la Mihail Kogălniceanu
Exercițiul medical interinstituțional MASCAL 22, desfășurat în trei baze militare printre care și cea dePotrivit MApN, la activitate, organizată de Comandamentul Forțelor Întrunite al MApN, au participat peste 200 de militari și civili cu circa 40 de mijloace tehnice (ambulanțe simple și pentru victime multiple, autospeciale de stingere a incendiilor, de descarcerare, de prima intervenție și comandă, precum și PIRANHA de tip MEDEVAC) din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerului Sănătății, precum și militari aliați din bazele militare menționate.
Scenariul exercițiului a fost fictiv și a avut ca scop verificarea și exersarea punerii în aplicare a „Planurilor de intervenție în cazul unei situații cu victime multiple”.
„Forțele participante au avut oportunitatea de a se antrena împreună și de a acționa coordonat pentru aplicarea planurilor de intervenție în astfel de situații, precum și de a exersa cooperarea interinstituțională în situația producerii unor incidente cu victime multiple.
Acest exercițiu, aflat la prima ediție, va putea fi permanentizat, cu frecvență anuală.
MASCAL este un eveniment în care numărul, tipul sau severitatea leziunilor victimelor depășesc capacitatea și capabilitățile unei formațiuni medicale. Astfel, declanșarea acestuia nu este determinată de tipul sau amploarea incidentului care a generat victimele, ci de capabilitățile disponibile la nivelul formațiunii medicale“ - au precizat reprezentanții MApN.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp