Factură de 32.000 de euro la gaze pentru Castelul Peleș, dublă față de luna decembrie

08 Feb, 2022 14:46
ZIUA de Constanta
1550
Marime text
Muzeul Naţional Peleş (MNP) a primit o factură de gaze de peste 32.000 de euro pentru luna ianuarie, în condiţiile în care consumul actual este mai mic faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat, marţi, 08 februarie, pentru AGERPRES, şeful Departamentului Tehnic al instituţiei de cultură, Valentin Răileanu.
Potrivit sursei citate, factura de gaze pentru luna ianuarie este la "suma astronomică" de 160.637 de lei, adică peste 32.000 euro, aproape dublă faţă de factura din decembrie 2021, care a fost de 86.463 lei.
Răileanu a precizat că situaţia va fi discutată în Consiliul de Administraţie al instituţiei şi va fi comunicată Ministerului Culturii.
De asemenea, au fost înaintate cereri către furnizorii de gaze şi electricitate privind aplicarea prevederilor legale referitoare la plafonarea preţurilor şi compensări.
El a subliniat că instalaţiile de încălzire nu pot fi oprite, întrucât muzeul deţine bunuri de patrimoniu extrem de importante, unele chiar clasate în categoria tezaur, iar pentru protejarea şi conservarea lor este necesară asigurarea unui microclimat interior la 18-22 de grade Celsius.
Sursa: Agerpres
Sursa foto: facebook/ Castelul Peleș

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii