Fals psiholog, descoperit după 20 de ani de profesat. Procurorii l-au trimis în judecată
Fals psiholog, descoperit după 20 de ani de profesat. Procurorii l-au trimis în judecată
29 Jan, 2021 14:02
ZIUA de Constanta
1991
Marime text
- Procurorii PÎCCJ au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unei femei pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii.
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în continuarea comunicatului din data de 14.01.2021, este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:
Procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au încheiat urmărirea penală și au dispus trimiterea în judecată în stare de arest la domiciliu a unei inculpate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii continue de înșelăciune, prev. de art. 244 alin.1 și 2 din C.pen. (parte vătămată Spitalul Județean de Urgență Târgoviște) și a infracțiunii de exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, prev. de art. 348 din C.pen. rap la art. 58 din legea 213/2004, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 din C.pen.
În fapt, inculpata ar fi indus și menținut în eroare Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011 în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, cu ocazia încheierii unui contract individual de muncă în funcția de psiholog cu normă întreagă, dar și pe parcursul derulării lui cu ocazia încheierii unui număr de 18 acte adiționale (din 2008 până în 2018).
Din cercetările efectuate rezultă că inculpata ar fi depus la dosarul de angajare documente de studii falsificate, respectiv: adeverința eliberată de Universitatea „Hyperion” - Facultatea de Psihologie și Sociologie București, potrivit căreia este absolventă și licențiată a acestei facultăți, atestat de liberă practică având antetul Colegiului Psihologilor din România, dar și atestat de liberă practică eliberat de D.S.P. Dâmbovița în baza diplomei de licență falsificată, aparent eliberată de Universitatea „Hyperion”.
Actele adiționale la contractul de muncă au produs efecte prin avansarea în cariera profesională și prin creșterea remunerațiilor salariale, fapt ce a condus la prejudicierea instituției angajatoare cu suma de 367.990 lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate doar pentru perioada 2011-2019 lei (de la Secția de psihiatrie și de la comisia de expertiză medico-legală).
În perioada 1999-2019, a exercitat fără drept profesia de psiholog în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște – Secția Psihiatrie ca urmare a încheierii contractului individual de muncă cu Spitalul de Specialitate „Mănăstirea Dealu”, reorganizat începând cu data de 01.02.2011, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgoviște, în funcția de psiholog cu normă întreagă, în cadrul comisiei de expertiză medico-legală psihiatrică, dar și în cadrul unei societăți comerciale, fără a fi licențiată în specializarea de psiholog/sociolog.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 38 din C.pen. privind concursul real de infracțiuni.
Prin rechizitoriul întocmit s-a solicitat instanței de judecată menținerea măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpată și a tuturor măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, respectiv menținerea sechestrului asigurator asupra a două bunuri imobile aparținând inculpatei, precum și a măsurii asiguratorii a popririi asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia. Totodată, instanța de judecată se va pronunța cu privire la desființarea actelor de studii și atestare folosite de inculpată la comiterea faptelor.
În cursul efectuării urmăririi penale, procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.
Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Târgoviște, spre competentă soluționare.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii