Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:34 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Familiile militarilor decedați în accidentul din Argeș vor primi despăgubiri. Ce valoare au acestea

ro

30 Jun, 2017 18:35 3416 Marime text
Ministerul Apărării Naționale (MApN) are proceduri clare privind ajutorul acordat familiilor militarilor decedați în accidentul din Argeș, care trebuie aplicate cu celeritate, a declarat vineri premierul Mihai Tudose citat de Agerpres.ro.
 

"Ministerul Apărării are niște proceduri foarte clar stabilite în ceea ce privește ajutorul familiilor celor decedați. Vreau să fim siguri cu toții că acestea vor fi puse în practică cu celeritate și nu cu birocrație sau foarte întârziat", i-a spus prim-ministrul Tudose ministrului Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, la începutul ședinței de Guvern.

 
La rândul său, ministrul Apărării a prezentat ajutoarele acordate familiilor persoanelor decedate în accident.
 

"Pentru persoanele decedate, respectiv plutonier-major Toma Mihai Ionuț — 64.309 lei, pentru caporal clasa a III-a Catană Emilian-George — suma este de 40.723 de lei, pentru caporal clasa a III-a Toader Petre Cristian — suma stabilită este de 38.533 de lei", a arătat Țuțuianu.
 

Potrivit ministrului Apărării, copiii lui Emilian-George Catană și Petre Cristian Toader vor primi pensii.
 

"Caporalul Catană Emilian-George are un copil, urmează să primească o pensie de 1.056 de lei, iar caporalul Toader Petre Cristian de asemenea un copil, pentru care urmează să primească familia (...) o pensie de 775 de lei. (...) Imediat ce intră în sistemul de învățământ, începând cu clasa 0 până la 26 de ani, dacă studiile sunt neîntrerupte, copiii vor beneficia de burse de studii", a spus Țuțuianu.

 
Potrivit acestuia, sunt prevăzute în legislație și anumite drepturi, cum ar fi încadrarea soțiilor și/ sau a copiilor în funcții militare, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului Apărării Naționale, transferarea sau înscrierea în instituțiile militare de învățământ a copiilor în aceleași condiții prevăzute pentru copiii cadrelor militare decedate în acțiuni militare și acordarea de către MApN a burselor pe durata studiilor în instituțiile de învățământ.
 

"Dacă vorbim de indemnizații, cuantumul e de 3.100 de lei astăzi, bursa de studiu — 3.444 de lei. Vârsta copiilor nu ne pune astăzi în situația de a acorda aceste sume de bani", a menționat Țuțuianu.

 
Totodată, ministrul a precizat că a dispus ca duminică, la înmormântarea celor trei militari, să participe cadre cu funcții de comandă în cadrul Ministerului Apărării Naționale.

Sursa: Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Cititor 01 Jul, 2017 00:56 Atat valoreaza viata unui militar? O suma care se invarte in jurul la 10 mii de euro si o inemnizatie pentru copii undeva la 150-200 de euro? Rusine,in orice stat din europa 200 de euro primeste un copil ca alocatie!