Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:05 22 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Felicia Ovanesian atacă regulamentul de desfășurare a CLM Constanța în format online

ro

22 Mar, 2025 08:53 357 Marime text



Într-o postare recentă pe pagna de socializare, consilierul local Felicia Ovanesian a anunțat că a demarat procedurile de anulare a noului regulament după care se țin ședințele de consiliu local, adoptat la sfârșitul lunii trecute.

Motivul? O schimbare nejustificată a unui regulament valid din 2021 și o dorință de a limita transparența și implicarea cetățenilor.

Pe de altă parte, este deja evident că primarului contactul cu presa și cetățenii îi generează repulsie. Plus că nu face față dezbaterii. Se enervează, gafează. Așa se explică nu numai ședințele de consiliu on line, dar și refuzul primarului de a organiza conferințe de presă.- a mai punctat Ovanesian. 


Ce spune Felicia Ovanesian 

Am demarat ieri procedurile de anulare a noului regulament după care se țin ședințele de consiliu local, adoptat la sfârșitul lunii trecute.

Nu era nevoie de un regulament nou, aveam unul din anul 2021, dar s-a dorit modificarea doar pentru ca primarul să poată ține ședințele on line oricând dorește domnia sa.

Prezența în sala de ședințe a cetățenilor, luările lor de poziție, pot determina votul consilierilor în sensul dorit de cetățeni, nu de primar. S-a întâmplat deja asta.

Pe de altă parte, este deja evident că primarului contactul cu presa și cetățenii îi generează repulsie. Plus că nu face față dezbaterii. Se enervează, gafează. Așa se explică nu numai ședințele de consiliu on line, dar și refuzul primarului de a organiza conferințe de presă.

Plus că se apropia momentul al care instanța urma să îi spună să respecte fostul regulament și să țină ședințe on line doar în situații excepționale.


În demersul de adoptare a noului regulament, primarul a beneficiat de ajutorul colegului și prietenului domniei sale, prefectul cel nou. Care a comunicat oficial că ori de câte ori se schimbă componența consiliului, trebuie modificat și regulamentul. Deși legea a rămas aceeași.

Înțelegeți câți prefecți "lipsiți de profesionalism" am avut până la actualul, de n-au văzut că a funcționat consiliul local cu același regulament din 2002 până în 2021, timp în care s-a schimbat componența consiliului de vreo 5 ori?!

Nu e nevoie de schimbarea regulamentului decât dacă se schimbă legea care stă la baza lui, dar ne-am obișnuit cu toții cu nelegiuirile partidelor, nu?
Ne-am obișnuit în sensul că sunt la ordinea zilei, sper să nu ne obișnuim în sensul ignorării lor!

Mă susțin în demersul de anulare doar alți 3 consilieri locali, că restul au votat regulamentul, nu au observat sau nu au dorit să observe că este nelegal.


Din nou va trebui să decidă instanța!

Puteți distribui dacă apreciați că este de interes! Chiar aș aprecia! E nevoie de informarea constănțenilor pentru a-i convinge să acționăm ÎMPREUNĂ!- se arată în cadrul postării de pe pagina de socializare. 



Citește și:

Răzbunarea Feliciei OvanesianÎl cheamă în judecată pe președintele ședinței de CLM Constanța, care a sancționat-o cu avertisment
 

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii