UPDATE. Femeie căzută într-o prăpastie în munţii Bucegi. A fost declarată decedată
UPDATE. Femeie căzută într-o prăpastie în munţii Bucegi. A fost declarată decedată
27 May, 2017 18:17
ZIUA de Constanta
4380
Marime text



Potrivit datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova, citate de Agerpres, femeia urmează a fi recuperată și coborâtă în stațiune de salvamontiștii din Bușteni.
Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a precizat că echipajele au plecat pe munte la intervenție.
Femeia va fi preluată din stațiune de o ambulanță și dusă la Sinaia, de unde va fi preluată de un elicopter SMURD care va ateriza pe stadionul din stațiune, au precizat reprezentanții SAJ Prahova, mai transmite Agrepres.ro
UPDATE: ora 21.25
Tânăra care s-a rănit grav după ce a căzut, sâmbătă după-amiază, într-o prăpastie pe Jepii Mici, în Munții Bucegi, a fost declarată decedată după ce medicii au efectuat zeci de minute manevre de resuscitare.
Aceasta se afla în stop cardio-respirator în momentul când a fost găsită de salvamontiștii din Bușteni, fiind coborâtă de pe munte și dusă la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Sinaia în curs de resuscitare, conform datelor furnizate de Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) Prahova.
Șeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat că tânăra de 24 de ani a căzut în gol aproximativ 60 de metri, izbindu-se de stânci.
În urma impactului, ea a suferit leziuni foarte grave, respectiv un traumatism cranio-cerebral grav, traumatism forte la nivel toraco-abdominal, o plagă de aproximativ 20 cm în regiunea hipogastrică, fracturi deschise la nivelul șoldului și piciorului.
Sursa: Agerpres.ro
UPDATE ora 18.30
O ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă cu medic se deplaseaza în spatele hotelului Silva din Sinaia pe a prelua femeia în vârstă de 24 de ani. Conform ISU Prahova, aceasta este coborata de salvamont este in stop cardio respirator şi se fac pe drum manevre de resuscitare. Victima a fost scoasa de salvamont din prapastia in care cazuse.
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii