Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr, 2024 15:47
ZIUA de Constanta
1254
Marime text
Reprezentanții MAI au susținut astăzi o conferință de presă în cadrul căreia au precizat ce măsuri vor fi luate în contextul desfășurării Festivalului Hustle 2024 ce va avea loc la Costinești în perioada 26-29 aprilie 2024.
Potrivit ANA Constanța, pe toată durata festivalului, specialiștii antidrog vor desfășura activități specifice de informare și consiliere privind efectele şi riscurile asociate consumului de droguri şi vor oferi, la nevoie, sprijin de specialitate.
Premergător acestui eveniment, au fost realizate sesiuni de instruire şi informare în domeniul prevenirii consumului de alcool și droguri, adresate organizatorilor festivalului, personalului de securitate și din zona de servicii, precum și voluntarilor acreditați.
De asemenea, în perioada premergătoare debutului festivalului, reprezentanții Agenției Naționale Antidrog din Constanța au derulat activități de informare și prevenire a consumului de substanțe psihoactive pentru turiștii aflați pe litoral dar și pentru personalul angajat- barmani, manageri, personal de securitate- din cluburile, barurile și terasele din stațiunilor litoralului Mării Negre.
Specialiștii ANA Constanța recomandă participantilor la eveniment:
- să identifice, la intrarea în festival, punctele de prim ajutor;
- să nu consume alcool în exces;
- să manifeste prudență în relația cu alte persoane necunoscute, care le pot oferi substanțe, sub diverse forme (băuturi, medicamente, țigări).
Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)

Citește și:„În cazul unor situaţii deosebite, îndrumăm participanții la festival să se adreseze direct specialiștilor antidrog, să apeleze Tel. verde: 0 800 8 700 700, sau, dacă starea de sănătate se agravează, să sune la numărul unic de urgenţă 112“ - au mai menționat specialiștii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Constanța.
Primăria Costinești vrea să cumpere mobilier pentru Școala Gimnazială Mihai Eminescu (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii