Festivalul NEVERSEA va avea loc între 8 - 11 iulie 2021
Festivalul NEVERSEA va avea loc între 8 - 11 iulie 2021Fanii celui mai mare festival de pe plajă din România, Neversea, au ales. A patra ediție a festivalului va avea loc în perioada 8 - 11 iulie 2021.
În ultimii trei ani, Insula Visurilor și-a așteptat mereu călătorii care au îndrăznit să viseze și să-și dorească să ajungă acolo unde timpul stă în loc și nu își pune amprenta asupra vieții. În cele 4 zile petrecute pe plaja Neversea, nopțile se transformau în zile cu răsărituri lungi și frumoase pentru sute de mii de fani ai celui mai mare festival de la Marea Neagră.
În acest an, pentru prima dată, fanii din întreaga lume au avut ocazia să aleagă data ediției festivalului de anul viitor. Aceștia au putut vota pe neversea.com data la care își doresc să aibă loc festivalul în 2021. Și au ales, așa că organizatorii au început pregătirile pentru cea de-a patra ediție Neversea.
Organizatorii festivalului spun că ediția din 2021 va fi unică și va fi organizată în cele mai bune și sigure condiții, pe plaja din Constanța.Organizatorii Neversea și alți organizatori de evenimente din România s-au reunit încă din luna septembrie cu reprezentanții Guvernului într-un grup de lucru menit să identifice toate măsurile necesare pentru organizarea evenimentelor mari în 2021, în cele mai sigure condiții.
Edy Chereji, DIRECTOR DE COMUNICARE NEVERSEA: „Suntem încrezători că 2021 va fi anul în care vom dansa pe plaja Neversea din Constanța. Chiar dacă în anul acesta nu ne-am văzut fizic cu zecile de mii de fani, 2020 a venit pentru comunitatea din Constanța cu una dintre cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc, Neversea Beach. Zeci de mii de constănțeni, dar și turiști s-au relaxat în vibe-uri de festival pe plaja din Constanța în cele mai sigure condiții. Suntem încrezători că vara anului 2021 ne va găsi într-o cu totul altă etapă, mult mai aproape de normalitatea pe care o așteaptă întreaga lume. Suntem optimiști că în vara 2021 ne vom revedea pe plaja Neversea de unde se văd cele mai frumoase răsărituri.”
Organizatorii festivalului Neversea au avut deja o primă întâlnire cu noua conducere a Primăriei Municipiului Constanța și există de ambele părți dorința de a dezvolta și mai mult parteneriatul dintre organizatorii celor mai mari evenimente din România și administrația locală de la malul Mării Negre. Organizatorii festivalului Neversea își propun să susțină strategia Primăriei Constanța de a extinde perioada estivală și de a-i face pe turiști să vină pe litoral cât mai devreme, adică din luna mai și să plece cât mai târziu, adică la finele lunii septembrie. Implicarea Neversea în realizarea acestui lucru va fi posibilă prin proiectele derulate la Constanța, începând cu festivalul, plaja Neversea, dar și alte proiecte pe care organizatorii le vor dezvolta în zonă.
Vergil Chițac, primarul Constanței: „Sperăm ca în scurt timp să avem vaccinul pe piață și că până în vară vom reveni la normal din punct de vedere pandemic, un normal care să ne permită din nou să ne bucurăm de vară, de mare, să ne primim turiștii din țară și străinătate cu brațele deschise și să le oferim clipe de neuitat în condiții de siguranță deplină. Suntem pregătiți să sprijinim organizatorii cu tot ce e nevoie pentru organizarea celui mai mare festival de la malul mării. Avem nevoie de astfel de evenimente prin care Constanța să devină centrul de atracție, dar nu doar în plin sezon estival. De aceea, împreună cu organizatorii festivalului Neversea am stabilit să conturăm o strategie de promovare a orașului, inclusiv pentru luna septembrie, pentru a prelungi sezonul estival și pentru a arăta cât de frumoase sunt orașul și litoralul constănțean și în marginile de sezon. Până atunci însă, în 2021 vom aștepta turiștii în luna iulie, când sperăm să ne putem bucura de fiecare răsărit de soare și de atracțiile pe care ni le oferă orașul și plajele din Constanța“.
FANII SE POT ÎNREGISTRA PENTRU ABONAMENTE NEVERSEA 2021
Peste 90% dintre posesorii de abonamente și bilete pentru ediția din 2020 și-au transformat biletele si abonamentele în varianta ANYTIME Pass, care le asigură accesul, la alegere, la una dintre următoarele 3 ediții Neversea. În acest fel fanii și-au arătat toată susținerea pentru festivalul lor preferat. Cei care nu au achiziționat încă intrarea pe Insula Visurilor sunt așteptați să se înregistreze începând de astăzi pe neversea.com pentru a afla primii ultimele noutăți despre ediția cu numărul IV, inclusiv momentul când va fi pusă în vânzare o nouă serie de bilete și abonamente și vor fi anunțați primii artiști. Mai multe informații se pot găsi pe neversea.com.
Tags: Vergil Chitac
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp