Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:37 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Filmul evenimentelor în scandalul în care este implicată Diana Șoșoacă. Aceasta a reclamat că jurnaliştii italieni aveau droguri

ro

15 Dec, 2021 20:11 1728 Marime text
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat miercuri, 15 decembrie, într-o conferinţă de presă despre conflictul dintre Diana Şoşoacă şi jurnaliştii italieni, că senatoarea a reclamat că aceştia i-au sustras documente din cabinetul de avocatură şi că ar avea droguri asupra lor, aspecte care nu s-au confirmat în urma verificărilor efectuate.



Drăgan a prezentat filmul evenimentelor din 10 decembrie, menţionând că Diana Şoşoacă s-a deplasat, alături de soţul său, Dumitru Silvestru Şoşoacă, la secţia de Poliţie unde se aflau şi jurnaliştii italieni, unde a precizat că depune plângere penală împotriva acestora pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, că este posibil să-i fi sustras documente care se aflau în birou şi aveau droguri asupra lor.



"Având în vedere aspectele menţionate, conform procedurilor legale în vigoare, poliţiştii aveau obligaţia şi au efectuat un control corporal sumar, precum şi al bagajelor, în urma căruia nu au fost identificate bunurile sesizate ca fiind sustrase şi nici substanţe interzise, aşadar acuzaţiile erau nefondate", a explicat Georgian Drăgan.


În urma verificărilor, a reieşit faptul că jurnaliştii au intenţionat să părăsească cabinetul, moment în care în care Şoşoacă ar fi închis uşa şi nu i-ar mai fi lăsat să plece până la sosirea poliţiştilor.




Purtătorul de cuvânt al IGPR a adăugat că, în cele patru minute de când senatoarea a sunat la 112 şi până la sosirea poliţiştilor, între jurnalişti şi Şoşoacă au avut loc mai multe discuţii în contradictoriu, iar scandalul a continuat şi după sosirea oamenilor legii.


"Soţul apelantei l-ar fi împins şi l-ar fi prins cu mâna de gât pe un agent de Poliţie şi, totodată, ar fi lovit-o şi pe jurnalista din Italia. Imediat după acest moment, după intervenţie, jurnaliştii ar fi ieşit pe scara blocului, iar conflictul a fost aplanat", a precizat Drăgan.



Dumitru Silvestru Şoşoacă este urmărit penal de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub control judiciar, pentru ultraj, el fiind acuzat că a lovit un poliţist.


Senatoarea Diana Şoşoacă a sunat la 112, pe 10 decembrie, în timpul unui interviu pe care îl acorda unei echipe străine de televiziune, în urma unui conflict apărut pe fondul întrebărilor adresate.



Potrivit procurorilor, poliţiştii Secţiei 4 s-au deplasat la faţa locului, însă soţul senatoarei l-a agresat pe unul dintre agenţi.

Dumitru Şoşoacă a fost chemat luni la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, unde a fost anunţat că a fost pus sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, fiind urmărit penal pentru ultraj.



"La data de 10.12.2021, în jurul orei 16,00, prin intermediul unui apel la 112, s-a solicitat intervenţia organelor de poliţie la un imobil din Sectorul 1. În momentul în care organele de Poliţie au ajuns la imobil, inculpatul a agresat unul dintre agenţii de Poliţie, respectiv l-a împins, izbindu-l de perete, i-a pus o mână în gât, după care l-a tras de uniforma de Poliţie, cauzându-i suferinţe fizice", a transmis Parchetul, într-un comunicat de presă.



Diana Şoşoacă a fost şi ea, luni, în faţa sediului Parchetului, împreună cu mai mulţi susţinători, aceştia din urmă având altercaţii cu jurnaliştii prezenţi la faţa locului.

Sursa Agerpres

Foto captura video Antena 3
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii