Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:16 06 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma care livrează meniuri KFC la Liceul Cobadin este controlată de un consilier local al primăriei. Calitatea de asociat nu a fost trecută în declarația de interese (DOCUMENTE)

ro

06 Mar, 2025 09:59 620 Marime text


Cotidianul ZIUA de Constanța prezenta ieri, 5 martie 2025, faptul că Liceul Cobadin a atribuit firmei V&V Agro Business Family SRL contractul privind furnizarea de meniuri KFC elevilor unității de învățământ.
 
Asociatul unic și administratorul societății este Valentin Udriște, care totodată este și consilier local la Primăria Cobadin din partea PNL, în mandatul 2024-2028, după cum se arată pe site-ul primăriei.
 
Această situație poate isca un conflict de interese, după cum menționează articolul 228 privind regimul aplicabil conflictului de interese pentru aleșii locali, punctul 1, litera c).
 
Iată prevederile:
(1) Alesul local aflat în conflict de interese în condiţiile prevăzute de cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, are obligaţia să se abţină de la emiterea sau participarea la emiterea ori adoptarea actului administrativ, de la încheierea sau participarea la încheierea actului juridic respectiv, care ar putea produce un folos material pentru sine sau pentru:
a) soţ, soţie sau rude ori afini până la gradul al II-lea inclusiv;
b) orice persoană fizică sau juridică faţă de care alesul local are calitatea de debitor al unei obligaţii;
c) o societate la care deţine calitatea de asociat unic ori funcţia de administrator sau de la care obţine venituri;
d) o altă autoritate din care face parte;
e) orice persoană fizică sau juridică, alta decât autoritatea din care face parte, care a făcut o plată către acesta sau a efectuat orice fel de cheltuieli ale acestuia;

f) asociaţie sau fundaţie din care face parte.
(2) În exercitarea funcţiei, consilierul local sau consilierul judeţean aflat în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) are obligaţia să anunţe la începutul şedinţei consiliului local, respectiv a consiliului judeţean interesul personal pe care îl are la adoptarea hotărârii respective, anunţ care se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei.
(3) Ulterior anunţării interesului personal, consilierul local sau judeţean nu mai este luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotărârii consiliului cu privire la care acesta şi-a anunţat interesul şi nu are drept de vot la adoptarea acestei hotărâri.
(4) Actele administrative emise ori adoptate sau actele juridice încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută în condiţiile Legii nr. 176/2010, cu modificările şi completările ulterioare.
 
Averea și interesele lui Valentin Udriște
 
Ultimele declarații de avere și interese ale consilierului local au fost completate pe 19 aprilie 2024.
 

Conform declarației de avere, Valentin Udriște are un teren extravilan în Cobadin, cumpărat în 2007, în suprafață de 10 hectare, deținut alături de Marin Ciprian.
 
În 2006, alături de soția Carmen Udriște au cumpărat un spațiu comercial în suprafață de 713,5 mp. În 2024, cei doi și-au achiziționat o locuință de 64,2 mp.
 
Valentin Udriște a declarat că a cumpărat o autoutilitară Peugeot Partner fabricat în 2006.
 
Valentin Udriște a precizat că în calitatea de administrator al firmei V&V Agro Business Family SRL a avut un venit de 24.720 lei. Soția lui, angajată ca ospătar la aceeași firmă, a avut același salariu.
 
Consilierul local a trecut și alocația copilului, în cuantum de 2.964 lei.
 
În declarația de interese, deși este asociat în firma mai sus menționată, Valentin Udriște nu a făcut precizări.
 
Ce spune Primăria Cobadin

Contactat pentru un punct de vdere, Cristian Telehoi, primarul comunei Cobadin, a declarat:
 
„Fiecare om care accede într-o funcție publică trebuie să știe ce obligații are. Am citit despre această cumpărare directă. Am mai fost sunat de colegi din presă. Nu pot spune decât că el a încheiat contractul direct cu liceul și trebuia să se pună la punct cu legislația. Fiecare consilier trebuie să își îmbunătățească stocul de informații cu privire la ce obligații ai în calitate de consilier. Nu este la primul mandate, a mai fost prin 2016, dacă nu mă înșel.
 
În altă ordine de idei, nu mi se pare în regulă să se ofere produsele respective elevilor. Vorbim de mâncare congelată. Nu poți da așa ceva la copii. Domnul consilier local va răspunde dacă se va constata că s-a încălcat legea”, a precizat pentru ZIUA de Constanța primarul din Cobadin, Cristian Telehoi
 
 
Despre V&V Agro Business Family SRL
 
V & V Agro Business Family SRL a fost fondată în 2011, conform Monitorul Oficial al României, cu sediul social în Cobadin și se ocupa cu creșterea animalelor, activitate principală – creșterea bovinelor de lapte.
 
Udriște Valentin este asociat unic fondator.
 
Ulterior, în 2022 decembrie, a decis să schimbe obiectul principal de activitate în Restaurante și trece în secundar creșterea bovinelor de lapte.
 
Sediul social al firmei este pe Șoseaua Negrești nr. 1C, Cobadin din județul Constanța.
 
În anul 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de peste un milion lei, un profit de peste 50.000 lei și șase salariați.
 
Licitatiapublica.ro arată că V&V Agro Business Family SRL are șapte achiziții directe câștigate la nivelul județului Constanța cu Liceul Cobadin și cu Școala Gimnazială nr. 1 Ciocârlia. Acestea au fost încheiate între 2023-2025 și toate au avut ca obiect de achiziție „meniuri KFC”. Primul contract cu Liceul Cobadin datează din 13 octombrie 2023 și a avut o valoare de 33.000 lei. Următorul contract cu unitatea de învățământ a fost încheiat la 7 octombrie 2024, prețul achiziției fiind de 32.760 lei.
 
Toate cumpărările directe ale V&V Agro Business Family SRL pot fi consultate în secțiunea DOCUMENT.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
De asemenea, pentru redactarea acesui articol au fost folosite și infromații de pe termene.ro.
 
Citește și:
Cumpărări directe Constanța Elevii de la Liceul Cobadin vor mânca meniuri KFC (DOCUMENTE)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii