Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:26 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma familiei unui fost ministru condamnat pentru mită a contestat o licitație organizată de Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (DOCUMENT)

ro

28 Oct, 2024 17:00 718 Marime text
  • Medist SRL din București a contestat la CNSC documentația de atribuire elaborată de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, împărțită pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Diverse aparate și produse medicale" – Lotul nr. 2
  • Consiliul a admis, în parte, contestația formulată și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire
  • Medist SRL a parafat 4.800 de contracte de achiziție publică. Valoarea lor ajunge la 330.557.053,70 de lei
  • Asociați în companie sunt și fiul, respectiv, fosta soția a ex-ministrului finanțelor Sebastian Vlădescu, condamnat definitiv pentru luare de mită în dosarul care vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată București – Constanța
     
 


 
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a adoptat decizia nr. 2966/C2/3448 din 22.10.2024 la contestația înregistrată de Medist SRL, cu sediul în București, împotriva documentației de atribuire elaborată de Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, împărțită pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Diverse aparate și produse medicale" – Lotul nr. 2.

Medist SRL a solicitat: obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente lotului 2; în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea lotului 2 al procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu.

În baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a admis, în parte, contestația formulată de Medist SRL în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța și obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016.

Totodată, Consiliul a respins, ca nefondată, solicitarea subsidiară de anulare a procedurii.

Decizia este obligatorie și împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, vezi secțiunea „documente”.
 


Despre Medist SRL


Firma are sediul social pe strada Ion Urdăreanu nr. 34A, sectorul 5, București, obiectul de activitate este comerțul cu ridicata nespecializat și anul înființării este 1995.
 
În 2023, firma a avut o cifră de afaceri de 97,550,399 lei, cu un profit de 8,723,774 lei și 107 angajați.

Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 11.83%, potrivit www.termene.ro.


Medist SRL a parafat 4.800 de contracte de achiziție publică. Valoarea lor ajunge la 330.557.053,70 de lei. Printre entitățile contractante se numără: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Centrul Clinic de Boli Reumatismale dr. Ion Stoia, Centrul Medical Clinic Cristian Șerban Buzias, Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești etc.
 
Asociații companiei sunt: Ionel Manole, Carmen Vlădescu, Sebastian Alexandru Vlădescu, Gheorghe Florin Coica, Cristina-Ioana Crăciun, Gabriela-Cristina Anghel și Mihaela Elena Manole. Gheorghe Florin Coica are și calitatea de administrator.

Precizăm că Sebastian Alexandru Vlădescu și Carmen Vlădescu sunt fiul, respectiv, fosta soția a ex-ministruuil finanțelor Sebastian Vlădescu, condamnat în luna martie 2022, în primă instanță pentru luare de mită.
 
Ulterior Sebastian Vlădescu a fost condamnat definitiv pe 26 mai 2023, la o pedeapsă totală de 7 ani și patru luni de închisoare, pentru luare de mită, în dosarul care vizează plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată București – Constanța.
 
Decizia a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a României, în dosarul 860/1/2022, cauză în care instanța a menținut sechestrul DNA pus pe unele dintre bunurile suspecților, unele dintre bunuri aflându-se în județul Constanța, în Năvodari sau Mangalia.
 
În primă instanță, Sebastian Vlădescu primise o condamnare de opt ani și jumătate. Instanța supremă a decis încetarea procesului penal față de inculpații din dosar pentru infracțiunile de trafic de influență, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție.
 


PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Material realizat cu informații de pe www.termene.ro.
 
Citește și:
 
Fostul ministru Vlădescu, șapte ani de detenție la Curtea Supremă! Înalta Curte menține sechestrul pe mai multe bunuri din județul Constanța (MINUTA)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii