Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma lui Strutinsky a ieşit complet din ecuaţie Nelu Mirea „le-a luat faţa“ în Alliance Quest Company SA lui Mazăre şi Constantinescu

ro

31 Jul, 2015 00:00 5292 Marime text
În declaraţia depusă anul acesta la Consiliul Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu menţiona că deţine acţiuni sau părţi sociale la multe companii, printre care şi SC Alliance Quest Company SA. În documentul depus în urmă cu câteva săptămâni, declara că deţine 7,84% dintre acţiuni în Alliance Quest Company SA, reprezentând 7.974,50 de lei.
 

Doar că, între timp, în structura societăţii au intervenit unele modificări. Astfel, potrivit datelor de la Registrul Comerţului la data de 30 iulie 2015, firma are acum şi alţi acţionari care deţin alte proporţii în societate. Înregistrată la Registrul Comerţului în luna august 2013, SC Alliance Quest Company SA are sediul în municipiul Constanţa, strada Timişana nr. 34. Acţionar persoană juridică în firmă este, mai nou, Şantierul Naval Carsinav SA, care deţine 92.644% dintre participări, reprezentând 3.125.000 de lei aport în numerar, din care efectiv vărsat 450.000 de lei, diferenţa de 1.050.000 de lei urmând a fi vărsată în termen de trei ani de la publicarea în Monitorul Oficial. Persoanele fizice acţionare în această societate sunt: Nicuşor Daniel Constantinescu, născut pe 29.10.1966, în Ploieşti, Prahova, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de doar 0,576% (faţă de 7,84%, cât avea anterior), Nelu Mirea, născut pe 20.06.1963, în comuna Izvoarele, Teleorman, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 4,01% %, George Secărea, născut pe 13.04.1953, în Constanţa, care deţine o cotă de participare la beneficii şi pierderi de doar 1,676%, şi Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al Constanţei, născut pe 5.07.1968, în Bucureşti, care deţine 19.449 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 0,576% (de la 7,83%). Alţi acţionari deţin 17.506 acţiuni, reprezentând 0,518% dintre acţiunile în firmă. Administratorul firmei este Septimiu Manuel Răduca, născut pe 7.02.1980, în localitatea Corabia, judeţul Olt, al cărui mandat expiră în august 2017. Firma are ca domeniu principal de activitate „închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate“.

Cine e noul acţionar majoritar?

Cât despre noul acţionar majoritar - SN Carsinav SA, acesta deţine 3.125.000 de acţiuni. Sediul social al firmei este în Hârşova, pe strada Revoluţiei nr. 64. Firma are ca obiect de activitate „construcţia de nave şi structuri plutitoare“. Acţionari în firmă sunt Nelu Mirea, care deţine 99,3% dintre participările în firmă, şi Mioara Nicoleta Mirea (0,07%). Administratorul firmei este acelaşi Septimiu Manuel Răduca.
 


Până la cooptarea SN Carsinav SA, în firmă deţine acţiuni şi  persoana juridică SC KLD Services SRL. În calitate de fondator (cu sediul social în municipiul Constanţa, aleea Muzicii nr. 17), firma deţinea  19.450 de acţiuni, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 7,84%. 
KLD Services SRL este de departe cea mai prolifică firmă a lui Sorin Strutinsky, care se regăseşte în alte 11 firme. Această societate este, de altfel, numitorul comun în mai multe firme în care Mazăre şi Constantinescu sunt implicaţi. KLD Services SRL este o societate cvasipermanentă în componenţa acţionariatului sau a structurii asociative a altor companii, lucru constatat şi de inspectorii de Integritate, acum câteva luni. KLD Services îi are ca asociaţi pe Gabriel Sorin Strutinsky, care deţine 396 de părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 99%, şi pe Mihaela Elvira Gherasim Tănase, care deţine patru părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 1%. Capitalul social subscris al societăţii este de 40.000 de lei, integral vărsat, fiind compus din 400 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 100 de lei. Administratorul societăţii este Mihaela Elvira Gherasim Tănase, iar activitatea principală a firmei constă în „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii