Firma milionarului Istrate, implicată în dosarul buldoexcavatoarelor (video)
Firma milionarului Istrate, implicată în dosarul buldoexcavatoarelor (video)
02 Nov, 2010 00:00
ZIUA de Constanta
3706
Marime text



Şefii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, ramificaţiile grupării specializate în plasarea buldoexcavatoarelor şi care a fost destructurată zilele trecute. Una dintre firmele păgubite este patronată de Corneliu Istrate, cu o avere de 55 de milioane de euro, clasat pe locul 90 în Topul "Forbes 500 miliardari".
După cum s-a anunţat iniţial, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Constanţa, împreună cu poliţişti din cadrul IPJ Bacău, Iaşi, Neamţ, Galaţi şi luptători SIR, beneficiind de sprijinul de informativ al ofiţerilor DGIPI, au blocat, pe data de 29 octombrie, ora 19.45, pe E.60 Hârşova - Constanţa, un autotren staţionat pe care se aflau două buldoexcavatoare ce aparţineau SC Alt Steel Galaţi SRL. Conform anchetatorilor, utilajele au fost închiriate de Claudiu Silviu Mihai şi de Silviu Corbeanu, (fost poliţist de frontieră) prin inducerea în eroare a conducerii firmei mai sus precizate, sub pretextul că au de executat lucrări de excavaţie pe raza judeţului Constanţa. Suspecţii intenţionau ca în cursul nopţii să vândă utilajele lui Vasile Oancea, din Piatra Neamţ, contra sumei de 9.000 de euro şi a unui autoturism Audi A4. Cei trei au fost prinşi în flagrant în momentul tranzacţiei, fiind descoperit autoturismul, care fusese dat în urma unei înţelegeri anterioare de către Oancea lui Corbeanu, precum şi suma de 4.600 de euro şi 11.400 de lei, bani pe care urma să-i primească tot el, în schimbul celor două utilaje. "În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că Silviu Corbeanu, împreună cu Constantin Muraru şi Mihai Encică au mai comis o tâlhărie, având ca obiect un utilaj buldoexcavator, în valoare de 60.000 de euro, pe care l-au sustras prin acte de violenţă în noaptea de 10 octombrie, de pe raza judeţului Galaţi de la SC Vega 93 SRL", au mai spus ieri poliţiştii constănţeni. Corbeanu, Muraru şi Encică l-ar fi bătut crunt pe paznicul parcului auto de unde au plecat cu utilajul. În sarcina suspecţilor s-a mai reţinut o altă faptă de înşelăciune, comisă la data de 25 octombrie, obiectul fiind, de asemenea, un buldoexcavator, în valoare de aproximativ două miliarde de lei vechi, "prădat" de la de la SC Nel Super SRL din Saligny, care a fost recuperat la data de 30 octombrie, din oraşul Buhuşi, judeţul Bacău. Nel Super este condusă de Viorel Apostol şi de Emil Bărbulescu. Pentru Claudiu Silviu Mihai, Silviu Corbeanu, Constantin Muraru şi Vasile Oancea, Tribunalul Constanţa a dispus măsura arestării preventive pe o durată de 29 de zile, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie în formă agravantă şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Din cauza faptului că Mihai Encică, din Medgidia, cunoscut ca şi "Jegul" ori "Mişu", se sustrage cercetărilor, poliţiştii l-au dat în urmărire pe bărbat.Nu este de omis faptul că SC Vega 93 SRL este deţinută de familia lui Corneliu Istrate, cu o avere de 55 de milioane de euro, clasată pe locul 90 în Topul "Forbes 500 miliardari", ediţia 2010.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii