Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:12 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor UMEX SA. Cum a fost repartizat profitul net de peste 7,2 milioane lei

ro

01 Aug, 2024 15:03 635 Marime text

 
  • Firma UMEX SA a fost înființată în anul 1992, iar obiectul principal de activitate este „Manipulări“.
 
În Monitorul Oficial partea a IV-a, cu numărul 3.659, din data de 30 iulie 2024, a fost publicată hotărârea din data de 28 mai 2024 a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor UMEX SA, societate cu sediul în municipiul Constanţa, Incinta Port Nou - Dana 44, judeţul Constanţa.
 
AGOA a fost convocată la sediul societăţii, pentru toţi acţionarii înregistraţi în Registrul Acţionarilor societăţii la data de 12.04.2024.
 
Statutar constituită la a două convocare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ("Legea nr. 31/1990") şi ale Actului Constitutiv al Societăţii, la AGOA au participat acţionarii Jihad El Khalil (cetăţean libanez, domiciliat în Liban, cu reşedinţa pe termen lung în România, satul Chirnogi, judeţul Călăraşi, deţinând 178.066 acţiuni, fiecare având o valoare nominală de 2,5 lei şi o valoare totală de 445.165 RON, reprezentând 30,3498% din capitalul social subscris şi vărsat al Societăţii), și Neli Pascu, cetăţean român, domiciliată în municipiul Constanţa, deţinând 162 acţiuni, fiecare având o valoare nominală de 2,5 RON şi o valoare totală de 405 RON, reprezentând 0,0276% din capitalul social subscris şi vărsat al Societăţii), reprezentând 30,3774% din capitalul social al Societăţii, cu observarea procedurilor de convocare a Adunării Generale Ordinară în conformitate cu prevederile art. 113, 117 şi următoarele din Legea nr. 31/1990 şi ale Actului Constitutiv al Societăţii.
 
După deliberare, cu unanimitatea voturilor Acţionarilor prezenţi, respectiv 178.228 voturi valabile, reprezentând 30,3774% din capitalul social al Societăţii, au adoptat prezenta hotărâre:
 
1. Se aprobă raportul anual al administratorilor aferent exerciţiului financiar încheiat la 31 decembrie 2023.
 
2. Se aprobă raportul auditorului financiar independent PKF Finconta SRL cu privire la auditarea situaţiilor financiare anuale încheiate la data de 31 decembrie 2023.
 
3. Se aprobă situaţiile financiare individuale aferente exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2023, precum şi repartizarea profitului net în sumă de 7.265.908 lei, astfel:

- se aprobă repartizarea sumei de 7.265.908 lei la alte rezerve neimpozitate din profitul reinvestit;
 
4. Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2024.
 
5. Se aprobă descărcarea de gestiune a administratorilor societăţii pentru anul financiar 2023.
 
6. Se aprobă împuternicirea Elenei - Constantina Ichim, cu domiciliul în municipiul Constanţa, să reprezinte Societatea în faţa Registrului Comerţului, precum şi să efectueze formalităţile necesare înregistrării prezentei hotărâri, să depună şi să ridice orice înscrisuri.
 
Despre SC UMEX SA


Potrivit termene.ro, platformă consultată joi, 1 august 2024, firma UMEX SA a fost înființată în anul 1992, iar obiectul principal de activitate este „Manipulări“.
 
În SC UMEX SA pachetul de acțiuni este deținut de Sarkis Sarkis, cu cetățenie libaneză (30,3841%), Jihad El Khalil, cu cetățenie libaneză (30,3498%), Youssef Laoun, cu cetățenie libaneză (30,3157%) și alți acționari (8,95%). Calitatea de administratori o au Maryo Cobâlă, Khalil Ibrahim și Răzvan - Laurențiu Stoica.                            
 
În 2023, SC UMEX SA a avut o cifră de afaceri de 118.663.834 lei (în creștere cu 15% față de 2022), un profit de 7.265.908 lei (în scădere cu 65%), iar numărul mediu de salariați a fost 416 (în creștere cu 24%).
 
Platforma termene.ro informează și că SC UMEX SA nu are contracte câștigate - achiziții publice și nici contracte câștigate – achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 31 iulie 2024).
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
UMEX SA. Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Citește și:
 
Firme Constanța
UMEX SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii