Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Andrei Ianțoc, decizie luată în Serra-Ivas SRL. Fostul fotbalist se ocupă de celebra seră de la Nicolae Bălcescu

ro

30 Jul, 2024 17:00 1169 Marime text
 
Andrei Ianțoc. Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
  • Andrei Ianțoc a fost coleg la juniorii de la Farul Constanța și cu Ianis Zicu.
 
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 3.502, din data de 19 iulie 2024, a fost publicată decizia nr. 1 / 30.05.2024 a societății Serra-Ivas SRL.
 
Astfel, Andrei - Florin Ianțoc, asociat în firma sus-menţionată, a decis actualizarea datelor de identificare pentru el (asociat / administrator), conform cărții de identitate. 

Despre Serra-Ivas SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată marți, 30 iulie 2024, firma Serra-Ivas SRL a fost înființată în anul 2008, adresa sediului social este în municipiul Constanța, iar obiectul principal de activitate este „Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și tuberculilor“.
 
În 2023, Serra-Ivas SRL a avut o cifră de afaceri de 2.782.503 lei (cu 8% în creștere față de 2022) și un profit de 340.527 lei (creștere cu 99%), iar numărul mediu de angajați a fost 19 (creștere cu 5%).

În 2022, cifra de afaceri a fost de 2.561.993 lei, iar firma a avut un profit net de 171.030 lei.
 
În 2021, cifra de afaceri a fost de 1.895.198 lei, iar societatea a înregistrat o pierdere netă de 224.102 lei.

Andrei Florin Ianțoc este asociat unic și administrator.

Platforma termene.ro informează că Serra-Ivas SRL nu are contracte câștigate - achiziții directe și nici contracte câștigate - achiziții publice din 2007 până în prezent, potrivit informațiilor publice din SICAP/SEAP (data ultimei actualizări - 29 iulie 2024).

Un nou contract de finanțarea investițiilor rurale
 
SC Serra-Ivas SRL are punct de lucru în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța, unde a fost înființată o seră ultramodernă, cu utilaje de ultimă generaţie, în care se cultivă roşii după metode ştiinţifice.

Serra-Ivas are punctul de lucru în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța, și a reușit să realizeze sera printr-un proiect european în anul 2013. Pe suprafața de 0,864 ha de care dispune în prezent, sunt cultivate roșii cherry prunișoare (soiul dolcetini), roșii cherry cu ciorchine (din soiurile saluoso si bellioso) și roșii prunișoară mare (soiul bakalar). În 2023, producătorul a semnat un nou contract de finanțarea investițiilor rurale pentru un alt proiect de încă 0,980 ha, care se estimează că va fi finalizat până în decembrie 2024“, se arată pe surprize.lidl.ro.


Andrei Ianțoc se ocupă de seră alături de familie.

Era căpitan la juniorii Farului

Andrei Ianţoc este fost fotbalist. El a început sportul-rege la şapte ani, la FC Farul, cu antrenorul Iosif Bükkösi, cel cu care a lucrat până la 16 ani, când tehnicianul a ieşit la pensie, jucătorii fiind pregătiţi apoi de Mihai Turcu. Andrei juca mijlocaş central sau libero şi era căpitanul echipei. Din acea grupă mai făceau parte fotbalişti precum Ianis Zicu, Enache Câju, Radu Oprea, Cătălin Buşuricu, Ciprian Micu, Valentin Camboianu, Romeo Vasiliu, Cornel Diaconu, Mitică Halep sau Mita Funda. Chemat şi la lotul naţional, Andrei putea ajunge la juniorii lui Dinamo (la grupa pregătită de Pârcălab), dar, în cele din urmă, mutarea nu s-a mai realizat.

A cochetat și cu Astra
 
După terminarea junioratului, Andrei Ianţoc a cochetat cu Astra, a jucat un an la Zimnicea, în Liga a III-a, iar ulterior, la formaţii din judeţul Constanţa, precum Midia Năvodari (în două rânduri, inclusiv la Liga a II-a, când echipa s-a clasat pe podium), Callatis Mangalia sau Portul Constanţa. Fotbalistul a pus capăt activităţii competiţionale la 28 de ani, pentru că începuse activitatea la seră şi nu mai avea timp.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
 
Citește și:
 
A fost coleg cu Ianis Zicu la Farul
La Nicolae Bălcescu, fostul fotbalist Andrei Ianţoc cultivă roşii în vată minerală (galerie foto + video)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii