Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:22 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța BRomania și Micutzu dizolvă firma pe care o dețin la Constanța

ro

09 May, 2024 17:00 1197 Marime text
  • Este vorba de compania Podcast Television S.R.L. pentru care s-a înregistrat hotărârea luată pe 3 octombrie 2023
 
Pe 7 mai 2024, în Monitorul Oficial al României s-a publicat decizia luată de firma deținută de Matei Dima (BRomania) și Cosmin Nedelcu (Micutzu), la Constanța.
 
Este vorba de compania Podcast Television S.R.L. pentru care s-a înregistrat hotărârea luată pe 3 octombrie 2023.
 
Adunarea Generală a Asociaţilor Podcast Television - S.R.L., legal şi statutar convocată, întrunită în data de 03.10.2023, la sediul social al Societăţii, în prezenţa asociaţilor:
- Dima Matei,
- Gîtiţă Ştefan-Lucian,
- Global Records - S.R.L., persoană juridică română, cu sediul în str. Puţul lui Zamfir nr. 32-34, Bucureşti, reprezentată prin Gîtiţă Ştefan-Lucian,
-Nedelcu Cosmin, împreună reprezentând 100% capitalul social al Societăţii, au decis:
 
„Art. 1. Dizolvarea şi lichidarea Societăţii, în temeiul art. 235 şi art. 227 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. Declarăm că Societatea nu are active sau pasive.
Art. 3. Restul prevederilor din Actul Constitutiv rămân neschimbate până la data radierii Societăţii”.
 

Conform termene.ro, Dima Matei mai apare în firmele Brobiz Cudetoate SRL, Viva la Vidra Productions SRL și Vidra Distribution SRL.  Gîtiţă Ştefan-Lucian este asociat în Shop Now SRL, Empire Music Management SRL, Global Records SRL, Global Records Group SRL, GLB Costinești SRL. Cosmin Nedelcu apare și în companiile Jokers Comedy Production SRL, Micutzustandup SRL, Stand Up Barber Shop SRL și Frizeria Brici SRL.
 
Global Records SRL este acționar în Fabrica de Comunicare,  Multiflex Gaming SRL, Viva la Vidra Productions SRL, Podcast Television SRL, Vidra Distribution SRL, Hustle Entertainment SRL, Quantum Music Records SRL,  Hrive Records SRL. 
 
Cosmin Nedelcu alias Micutzu este un actor de film și stand-up român. Pe lângă stand-up, s-a făcut cunoscut prin apariții la Comedy Central România, prin apariții la emisiunile "În puii mei!", "Băieți de oraș"și iUmor.
 
Matei Dima, alias BRomania, este un vlogger, actor și regizor român. Este din Constanța. Este activ în special pe platforme sociale de Internet, precum Facebook, Instagram, YouTube, unde creează sketch-uri comice, vine-uri și show-uri de stand up. În 2013, a fost nominalizat la categoria „Innovation of the Year” cu un videoclip făcut pentru rapper-ul Destorm pentru piesa „See Me Standing”, filmat în iunie 2013 în Los Angeles. Matei Dima este reprezentat de Global Records, firma de management care se ocupă de Inna, Antonia, Lucia, The Marker. El s-a ocupat de producția pentru videoclipurile Innei „Be My Lover” și „In Your Eyes”.
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Mainstage Agency SRL și-a schimbat sediul social. Printre asociați, constănțeanul Matei Dima, celebrul Bromania

 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii