Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Dobrogea Real Estate Development SRL își schimbă sediul social

ro

03 Dec, 2023 12:11 761 Marime text
foto: Pexels
Asociatul unic al societatea Dobrogea Real Estate Development SRL, Michael Alexander Leit, cetăţean german, domiciliat în Germania, a luat decizii importante pentru firmă. 

Acesta a decis schimbarea sediului social în oraşul Năvodari, strada Promenada Năvodari nr. 99, judeţul Constanţa.

Durata de funcţionare a societăţii va fi nedeterminată în loc de nelimitată.

Potrivit documentului oficial , mandatul de administrator al asociatului unic Michael Alexander Leit va fi pentru o durată de 30 ani începând cu data de 20.09.2023, cu puteri depline.

Facem precizarea că documentul a fost pblicat în Monitorul Oficial partea a IV-a cu numărul 5292 din data de 27 noiembrie 2023. 



Despre Dobrogea Real Estate Development SRL


Potrivit platformei termene.ro, consultată la data de 03 decembrie 2023, societatea a fost înființată la data de 20 iulie 2018.

Dobrogea Real Estate Development SRL, are sediul pe Aleea Itaca, Nr. 2, Constanța, Județ Constanța.    

Firma are ca obiect de activitate lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.

Situația financiară se prezintă în felul următor: un profit de 765.716 lei la un număr de un angajat. 

Asociat și administrator este Michael Alexander Leit, cetățean german. Numele Michael Alexander Leit, apare și în Auto Central Trade SRL și Legume de la noi SRL.




Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro. 



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Dobrogea Real Estate Development își poate modifica proiectul imobiliar de pe strada Rubinului din municipiul Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii