Firme Constanța Mandatul KMG Rompetrol, ca administrator unic al Byron Shipping, prelungit
Firme Constanța: Mandatul KMG Rompetrol, ca administrator unic al Byron Shipping, prelungit
04 Nov, 2023 16:26
ZIUA de Constanta
1511
Marime text
- Obiectul de activitate al SC Byron Shipping SRL este „Activități de servicii anexe transportului pe apă“.
În Monitorul Oficial, partea a IV-a, cu numărul 4.847, din data de 1 noiembrie 2023, a fost publicată hotărârea nr. 2/2023 a Adunării Generale a asociatului unic al Byron Shipping SRL, societate cu sediul în Năvodari, județul Constanța (denumită în cele ce urmează „Societatea“), având capitalul subscris şi vărsat de 200 lei, divizat în 20 părţi sociale indivizibile, cu o valoare nominală de 10 lei fiecare.
În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare şi al Actului Constitutiv actualizat la data de 9 octombrie 2019, întrunită în şedinţa din data de 6 octombrie 2023 (prima convocare), în prezenţa Asociatului unic Byron Shipping Limited (persoană juridică străină, cu sediul în Gibraltar), prin împuternicit Șerban - Dragoş Dună, conform art. 6 al Hotărârii Byron Shipping Limited din 20 septembrie 2023, adunare ţinută la sediul Societăţii mai sus menţionat, s-a adoptat următoarea hotărâre:
Articolul 1
Se aprobă reînnoirea, pentru o durată de patru ani, începând cu data de 10 octombrie 2023, a mandatului administratorului unic al Byron Shipping SRL, societatea KMG Rompetrol SRL, persoană juridică cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal prin administratorul unic Ilias Kuldzhanov, prin reprezentant permanent Claudiu - Mihai Contanu, cetăţean român, domiciliat în Bucureşti, născut în municipiul Constanţa.
Articolul 2
Având în vedere dispoziţiile articolului mai sus menţionat, se aprobă modificarea Actului Constitutiv al Byron Shipping SRL, punctul 16.1 al art. 16 denumit „Numirea administratorilor“ urmând a avea un alt conţinut.
Articolul 3
Se ia act de schimbarea adresei sediului Byron Shipping Limited, asociat unic al societăţii Byron Shipping SRL (la o altă adresă din Gibraltar) şi se aprobă modificarea corespunzătoare a acestei adrese în cuprinsul preambulului Actului Constitutiv al Byron Shipping SRL, precum şi la orice alte autorităţi / instituţii.
Articolul 4
Se ia act de schimbarea adresei de domiciliu şi a cărţii de identitate ale directorului general al societăţii Byron Shipping SRL, Şerban - Dragoş Dună, şi se aprobă modificarea tezei a doua a art. 17.1 denumit „Statutul și Atribuțiile Directorului General“ din Actul Constitutiv al societăţii Byron Shipping SRL.
Articolul 5
Se aprobă actualizarea Actului Constitutiv al Byron Shipping SRL, ca urmare a modificărilor menţionate la articolele precedente, în vederea depunerii înscrisului la Oficiul Registrului Comerţului, în conformitate cu dispoziţiile art. 204 alin. 4) din Legea nr. 31/1990, aşa cum a fost ulterior modificată.
Articolul 6
Se împuterniceşte Şerban - Dragoş Dună, director general al Byron Shipping SRL, să semneze Hotărârea nr. 2/2023 adoptată de prezenta Adunare Generală a Asociatului unic al Byron Shipping SRL, inclusiv să semneze Actul Constitutiv actualizat al Byron Shipping SRL în numele asociatului unic al Byron Shipping SRL, conform aprobărilor la articolele precedente şi să îndeplinească toate formalităţile legale necesare ducerii la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri şi înregistrării prezentei Hotărârii emise ca urmare a şedinţei Adunării Generale a Byron Shipping SRL, putând submandata terţe persoane, inclusiv avocaţi.
Despre SC Byron Shipping SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată vineri, 3 noiembrie 2023, firma Byron Shipping SRL a fost înființată în anul 2011, iar obiectul de activitate este „Activități de servicii anexe transportului pe apă“.În SC Byron Shipping SRL asociat unic este Byron Shipping Limited, iar SC KMG Rompetrol SRL are calitatea de administrator.
În 2022, SC Byron Shipping SRL a avut o cifră de afaceri de 4.419.047 lei, un profit de 1.202.308 lei, iar numărul mediu de salariați a fost 9.
Despre KMG Rompetrol SRL
Potrivit termene.ro, platformă consultată vineri, 3 noiembrie 2023, firma KMG Rompetrol SRL a fost înființată în anul 2010, iar obiectul de activitate este „Activități de consultanță pentru afaceri și management“.În KMG Rompetrol SRL asociați sunt KMG International NV (din Țările de Jos) - cu 99.9997% și Rompetrol Financial Group SRL - cu 0.0003%. Calitatea de administrator o deține Ilias Kuldzhanov (din Kazahstan).
În 2022, KMG Rompetrol SRL a avut o cifră de afaceri de 242.670.191 lei, un profit de 15.826.218 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 208.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.
Citește și:
Firme Constanța
Bugetul de venituri şi cheltuieli al SC Byron Shipping SRL pentru anul 2023, aprobat
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii