Firme Constanța Noi decizii luate de conducerea Ameropa Grains SRL
Firme Constanța: Noi decizii luate de conducerea Ameropa Grains SRL
22 Dec, 2023 11:54
ZIUA de Constanta
1588
Marime text
Societatea Ameropa Grains - S.A. a adoptat hotărârea nr. 12/2.11.2023 a Consiliului de Administraţie. Decizia s-a publicat pe 19 decembrier 2023.
Membrii Consiliului de Administraţie al Ameropa Grains - S.A., o societate pe acţiuni organizată şi funcţionând în conformitate cu legile din România, cu sediul în mun. Constanţa, Incinta Port Constanţa, Dana 54, în continuare denumit "CA", sunt următorii:
- William Yves Marie Dujardin, cetăţean francez, în calitate de preşedinte al CA;
- Laurent Marie P. Bogaert, cetăţean belgian, în calitate de membru al CA;
- Andreas Hinrich Rickmers, cetăţean german, în calitate de membru al CA,
S-au aprobat următoarele decizii:
Articolul 1
Se aprobă extinderea obiectului de activitate al Societăţii cu următoarele activităţi secundare corespunzătoare codurilor:
- CAEN 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management, ca activitate secundară desfăşurată la sediul social al Societăţii, şi anume municipiul Constanţa, Incinta Port Dana 54, etaj 1, judeţul Constanţa;
- CAEN 6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, ca activitate secundară desfăşurată la sediul social al Societăţii, şi anume municipiul Constanţa, Incinta Port Dana 54, etaj 1, judeţul Constanţa;
- CAEN 3511 Producţia de energie electrică, ca activitate secundară desfăşurată la sediile secundare: SILOZ NICOLAE BĂLCESCU, din comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Constanţa şi SILOZUL SĂRULEŞTI, din satul Săruleşti-Gară, comuna Săruleşti, judeţul Călăraşi.
Se aprobă adăugarea în cadrul art. 6.3. al actului constitutiv al Societăţii a următoarelor activităţi secundare corespunzătoare codurilor: 7022 - Activităţi de consultanţă pentru afaceri şi management şi 3511 - Producţia de energie electrică.
Articolul 3
Se aprobă eliminarea din art. 6.3. al actului constitutiv al Societăţii a următoarelor activităţi secundare corespunzătoare codurilor:
0111 - Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase şi a plantelor producătoare de seminţe oleaginoase; 0112 - Cultivarea orezului; 0113 - Cultivarea legumelor şi a pepenilor, a rădăcinoaselor şi tuberculilor; 0114 - Cultivarea trestiei de zahăr; 0115 - Cultivarea tutunului; 0116 - Cultivarea plantelor pentru fibre textile; 0119 - Cultivarea altor plante din culturi nepermanente; 0125 - Cultivarea fructelor, arbuştilor fructiferi, căpşunilor, nuciferilor şi a altor pomi fructiferi; 0126 - Cultivarea fructelor oleaginoase; 0128 - Cultivarea condimentelor, plantelor aromatice, medicinale şi a plantelor de uz farmaceutic; 0129 - Cultivarea altor plante permanente; 0130 - Cultivarea plantelor pentru înmulţire; 0141 - Creşterea bovinelor de lapte; 0142 - Creşterea altor bovine; 0146 - Creşterea porcinelor; 0150 - Activităţi în ferme mixte (cultura vegetală cu creşterea animalelor); 0210 - Silvicultură şi alte activităţi forestiere; 0230 - Colectarea produselor forestiere nelemnoase din flora spontană; 1039 - Prelucrarea şi conservarea fructelor şi legumelor; 1041 - Fabricarea uleiurilor şi grăsimilor; 1061 -Fabricarea produselor de morărit; 1071 - Fabricarea pâinii; fabricarea produselor proaspete de patiserie; 1085 -Fabricarea de mâncăruri preparate; 1089 - Fabricarea altor produse alimentare; 1091 - Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă; 2433 - Producţia de profile obţinute la rece; 2511 - Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice; 2561 - Tratarea şi acoperirea metalelor; 2562 - Operaţiuni de mecanică generală; 2571 - Fabricarea produselor de tăiat; 2599 - Fabricarea altor articole din metal n.c.a.; 3299 - Fabricarea altor produse manufacturiere n.c.a.; 3320 - Instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale; 4531 - Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule; 4631 - Comerţ cu ridicata al fructelor şi legumelor; 4638 - Comerţ cu ridicata specializat al altor alimente, inclusiv peşte, crustacee şi moluşte; 4643 - Comerţ cu ridicata al aparatelor electrice de uz gospodăresc, al aparatelor de radio şi televiziune; 4647 - Comerţ cu ridicata al mobilei, covoarelor şi al articolelor de iluminat; 4648 - Comerţ cu ridicata al ceasurilor şi bijuteriilor; 4649 - Comerţ cu ridicata al altor bunuri de uz gospodăresc; 4661 - Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor; 4673 - Comerţ cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii şi echipamentelor sanitare; 4676 - Comerţ cu ridicata al altor produse intermediare; 4724 - Comerţ cu amănuntul al pâinii, produselor de patiserie şi produselor zaharoase, în magazine specializate; 4942 - Servicii de mutare; 5020 - Transporturi maritime şi costiere de marfă; 5040 - Transportul de marfă pe căi navigabile interioare; 5221 - Activităţi de servicii anexe pentru transporturi terestre; 6203 - Activităţi de management (gestiune şi exploatare) al mijloacelor de calcul; 6311 - Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web şi activităţi conexe; 6491 - Leasing financiar, 7731 - Activităţi de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente agricole; 8130 - activităţi de întreţinere peisagistică.
Articolul 4 - Se aprobă eliminarea art. 8.5 din actul constitutiv al Societăţii.
Articolul 5 - Se aprobă actualizarea/modificarea actului constitutiv al Societăţii pentru a reflecta cele adoptate prin această hotărâre, precum şi înregistrarea corespunzătoare la Registrul Comerţului.
Articolul 6 - Consiliul de Administraţie aprobă împuternicirea lui Duţu Mihaela Fraga, posesoare a C.I. seria KZ nr. 795858 eliberată de SPCLEP Constanţa la data de 04.05.2022, legal manager (consilier juridic) în cadrul Societăţii, pentru a duce la îndeplinire oricare şi toate formalităţile referitoare la publicitatea şi înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului şi la orice autoritate competentă a prezentei decizii luate de către CA al Societăţii, să modifice şi să corecteze prezenta decizie, dacă va fi necesar, precum şi să întocmească, să semneze, să modifice, să depună, să primească toate declaraţiile, cererile şi documentele necesare pentru punerea în aplicare a prezentei hotărâri (inclusiv să actualizeze/să modifice şi să semneze actul constitutiv al Societăţii) şi să realizeze orice formalităţi conexe în acest scop.
Despre Ameropa Grains SA
Potrivit termene.ro, Ameropa Grains SA a fost înființată în 1996 și are sediul social în Constanța, în Dana 54 a Portului Constanța, obiectul de activitate fiind comerț cu ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
Firma are mai multe puncte de lucru în județ.
Acţionarul majoritar este Ameropa DG Holding AG, cu sediul în Elveţia, cu 99,9999% din capitalul social, iar cetățeanul elvețian Andrew Henry Zivy deține restul de 0,0001% din acțiuni.
Administratori sunt Bogaert Laurent Marie P., Dujardin William Yves Marie și Rickmers Andreas Hinrich.
În 2022, societatea a declarat 384 de angajați, profit peste 105,63 de milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 8,57 de miliarde de lei.
Citește și
Ameropa Grains SA va fi auditată, în continuare, de Ernst & Young Assurance Services SRL
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii