Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
03:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firme Constanța Societatea Comcereal SA, decizii noi adoptate în ședința Adunării Generale Ordinare a Acționarilor

ro

24 Jul, 2023 10:06 1257 Marime text
  • Societatea Comcereal SA a luat o nouă hotărâre, în urma adunării generale ordinare a acționarilor firmei, decizie luată în data de 26 aprilie 2023.
 
Astfel, AGOA, întrunită legal în ziua de 26.04.2023, ora 12.00, la sediul Societăţii din sediul societăţii din Constanţa, str. Industrială nr. 1, şi-a desfăşurat lucrările, la prima convocare, în conformitate cu prevederile art. 112 din Legea nr. 31/1990, R., Legea nr. 24/2017 şi Actul Constitutiv al Societăţii.
 
La şedinţă a participat un acţionar, din totalul de 1.634 acţionari, respectiv ARGUS S.A. prin Vişan George Gabriel - Preşedinte CA, având un număr de 3.119.210 total acţiuni - reprezentând 95,40% din numărul total de 3.269.593 acţiuni cu drept de vot.
 
În urma dezbaterilor care au avut loc în conformitate cu prevederile Legii 31/1990, R., şi ale Actului constitutiv al Societăţii, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor au decis:
 

„Se aprobă cu o majoritate de 3.119.210 voturi „PENTRU", reprezentând 100% total voturi exprimate în Adunare:
 
Revocarea auditorului Delloite Audit - S.R.L. şi numirea auditorului financiar extern pentru anul 2022, 2023, 2024 în persoana Combined Ideas - S.R.L. şi mandatarea Consiliului de Administraţie pentru  negocierea clauzelor financiare şi juridice ale contractului de servicii de audit financiar şi încheierea acestuia, cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile acestei activităţi.
Se aprobă cu o majoritate de 3.119.210 voturi „pentru", reprezentând 100% total voturi exprimate în Adunare:
 
Data de 16.05.2023 ca dată de înregistrare şi a datei de 15.05.2023 ca „ex-date", în conformitate cu prevederile legale aplicabile, pentru stabilirea acţionărilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor adoptate”.

 

Citește și:
Ce decizii au fost luate de Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor COMCEREAL Constanța în ultima ședință
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii