Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:06 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Flagrant și percheziții, într-un dosar de trafic de droguri. Cinci persoane au fost reținute (galerie foto)

ro

14 Nov, 2019 12:04 2203 Marime text
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au ridicat 1,75 kilograme de cannabis și bani ce ar fi fost obținuți din traficul de droguri.

Cinci persoane au fost reținute pentru 24 ore.
 
La data de 12 noiembrie 2019, a fost desfășurată o acțiune de prindere în flagrant delict a cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 44 de ani, în timpul efectuării de către aceștia a unei tranzacții cu cannabis și au fost efectuate 7 percheziţii domiciliare.
 
În cadrul acţiunii de prindere în flagrant delict, unul dintre aceştia ar fi ripostat, blocându-se în autoturism şi încercând să forţeze barajul format de poliţişti. Astfel, poliţiştii au folosit forţa, bărbatul fiind ulterior imobilizat.
 
Au fost ridicate 1,75 kilograme de cannabis, 15.000 de lei, 3.100 de euro, 380 de lire sterline - bani susceptibili a fi obținuți din traficul de droguri, precum și alte bunuri care ar fi folosit în activitatea infracțională (2 cântare electronice de mare precizie, un laptop, 8 telefoane mobile, 20 de cartele SIM).
 
Șase persoane au fost conduse la audieri, iar față de cinci persoane, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc și trafic de droguri de risc, procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași au dispus reținerea pentru 24 de ore.
 
La data de 13 noiembrie 2019, față de cei cinci, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale.


Sursa foto: Poliția Română- DIICOT 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii