Foisoare si parcuri, inaugurarile de campanie ale lui Mazare
Foisoare si parcuri, inaugurarile de campanie ale lui MazareDe câţiva ani încoace, de când găselniţa cu cluburile de bătrâni şi parcurile amenajate funcţionează ca pe roate, primarul Mazăre face ce face şi mai inaugurează - fix în momente în care constănţenii au fixată atenţia asupra mediului politic - ori un parc, ori vreun club unde să-i atragă pe bătrâni. Şi se pare că îi va ieşi şi de această dată primarului, cu atât mai mult cu cât distracţia de la clubul de bătrâni şi ieşirea în parc cu nepoţii au cam rămas singurele modalităţi de distracţie ale celor mai vârstnici dintre constănţeni. Astfel, astăzi, începând cu ora 17.00, în zona Tic - Tac, pe strada Cişmelei nr. 16, primarul va fi înconjurat de bătrânii curioşi ai cartierului, care vor veni să-i mai povestească cestuia din problemele lor, la inaugurarea celui de-al 19-lea foişor. Bătrânii vor fi, ca de obicei, mulţumiţi că primarul se preocupă şi de ei, însă nu îşi vor da seama că de fapt spaţiul destinat distracţiei lor este, în fond, o altă formă de a-i atrage şi mai mult de partea sa.
„Parcul Viitorului", finanţat parţial din banii Petrom SA, va fi inaugurat oficial mâine, la ora 13.30, eveniment care va fi precedat de un spectacol susţinut de copii. De altfel, pentru finalizarea acestui proiect, municipalitatea a contribuit cu 238.000 lei, fără TVA, pentru ca una dintre firmele apropiate autorităţilor locale, Geconst Company, să ducă la bun sfârşit proiectul parcului întins pe 15.000 de metri pătraţi. Cât despre societatea desemnată să realizeze parcul situat în apropierea grupurilor şcolare „Cooperaţie" şi „Dimitrie Leonida", aceasta se află pe lista firmelor abonate la lucrările scoase la licitaţie de primărie, pentru cartierul de locuinţe ieftine pentru tineri de pe strada Baba Novac.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp